Noul penitenciar din Chișinău va fi construit în comuna Bubuieci

un-detinut-s-a-sinucis-in-penitenciarul-ploiesti-101763-1

Din 14 noiembrie vor începe lucrările de proiectare pentru noul penitenciar al capitalei. Terenul pe care urmează a fi edificat acesta se află în comuna Bubuieci, iar compania olandeză de proiectare „Archivolt architecten bv”, în consorțiu cu „Halmos Adviseurs bv” și „IGC Construct SRL” va elabora proiectul de construcție.

Contractul a fost semnat și prevede 12 luni de activitate pentru definitivarea conceptului noului penitenciar. Clauzele acestuia au fost discutate de reprezentanții Unității de implementare a Proiectului de construcție (UIP) și ai companiilor de proiectare menționate. În cadrul unei ședinței de lucru arhitectul-șef olandez, Martin Van Dort, a prezentat deja schițele de proiect.

Amintim că, selecția finală a fost făcută în cadrul concursului internațional de achiziție a lucrărilor de proiectare, pe 8 septembrie 2016, după interviurile cu 3 companii străine selectate din cele 6 care și-au prezentat ofertele tehnice.

Companiile participante în competiție au fost evaluate cu succes, în strictă conformitate cu cele mai bune standarde internaționale, criteriile și regulile Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CoE) și legislația națională.

Construcția viitorului penitenciar va contribui la realizarea obiectivelor Guvernului în reformarea organizării și managementului DIP, cu scopul stabilirii unor noi standarde de siguranță, securitate și disciplină, fără a afecta demnitatea deținuților, în conformitate cu Regulamentul CoE.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine