Diaspora se mobilizează prin „Adoptă un vot”: Oferim cazare și transport celor care doresc să voteze

1
Foto:Facebook/Adoptă un vot

Un grup de moldoveni din diasporă s-a mobilizat pentru a putea participa eficient în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie. Astfel, cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, care au drept de vot și doresc să-l exercite, ar putea primi consultații cum ar putea să o facă.

„Adoptă un vot” este grupul în care puteți afla despre persoanele care sunt dispuse să ofere cazare votanților  în localitățile în care se află secțiile de votare sau să transporte pasageri către acestea.

1Autoarea acestei inițiative este Anastasia Condruc, tânăra care se află acum la Barcelona. Ea crede că partea cea mai frumoasă a acestei inițiative și a acestui grup este că oamenii se găsesc unii pe alții și se organizează de sine stătător să meargă la vot. „Mie mi-au scris mai mulți oameni care locuiesc pe lângă Barcelona că ar vrea să vină să voteze și au nevoie de cazare sau alt tip de suport logistic. În același timp, am mulți prieteni peste hotare care nu au putut vota pentru că secția era prea departe, așa că am conectat aceste puncte, am venit cu ideea și am creat grupul”, spune Anastasia.

Astfel, aceasta a făcut un apel către comunitate prin care îndeamnă persoanele care trăiesc în aceeași localitate cu secțiile de vot să ofere cazare celor care vin să-l exercite. De asemenea, tânăra se adresează moldovenilor care parcurg o anumită distanță pentru a călători, să o facă alături de alți concetățeni care au același scop.

Deja la câteva ore de la creare, grupul a devenit unul foarte popular. Mai mulți utilizatori s-au declarat disponibili să transporte și să ofere cazare pentru alți concetățeni care ar dori să voteze. În același timp, Anastasia susține că există deja cinci persoane care vor fi cazate la Barcelona. Mai multe exemple de acest gen, urmăriți în publicațiile de mai jos.

 

2

34

1

Menționăm că în primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurate pe 30 octombrie 2016, au participat circa 40 de mii de concetățeni din diasporă. Dintre acestea, circa 29 de mii de persoane au votat pentru liderul PAS, Maia Sandu, și circa 5.500 de persoane au votat pentru liderul socialiștilor, Igor Dodon. În total, pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, peste hotare au fost deschise 100 de secţii de votare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine