Uniunea Europeană și Canada au semnat duminică la Bruxelles Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA), a cărui semnare a întârziat cu trei zile din cauza unor aprinse dezacorduri interne în Belgia, scrie AGERPRES.
CETA, care va elimina 99% din taxele vamale între UE și Ottawa, va fi aplicat provizoriu și parțial odată cu ratificarea de către Parlamentul European și Legislativul canadian în lunile următoare. Acordul, a cărui semnare survine la capătul a șapte ani de negocieri, va trebui apoi aprobat de toate parlamentele naționale și regionale ale UE pentru a deveni definitiv.
„Astăzi este unul dintre cele mai importante summituri din ultimii ani. Uniunea Europeană și Canada deschid un nou capitol în relația lor”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-o conferință de presă susținută după semnarea acordului.