Studenții de la drept și-au definit viitorul juridic la un atelier organizat de comunitatea „Acțiune pentru Justiție”

actiune

În cadrul programului „Acțiune pentru Justiție”, absolventele primei ediții: Corina Oprea, Tatiana Chebac, Inga Spînu, Cristina Hristoforov şi Olga Rabei şi-au propus realizarea unui eveniment dedicat studenților de la drept privind orientarea în cariera juridică.

Atelierul „Defineşte-ţi viitorul juridic” a venit în ajutorul studenților de la facultățile de drept, doritori de a se iniția în profesii juridice.

Pe parcursul celor patru sesiuni de lucru, studenții au reușit să afle: care este calea de accedere în profesie, cum se poate împăca avocatura cu sectorul nonguvernamental, precum şi combaterea unor prejudecăţi ce ţin de avocatura privată. De asemenea, participanții au avut parte de un dialog cu invitatul special, avocatul Oleg Efrim, ex-ministru al Justiției, care a împărtășit propria experiență privind dezvoltarea sa profesională.

actiune2

Pe parcursul workshopului, participanții au aflat mai multe despre sistemul de asistență juridică garantată de stat şi care sunt avantajele unui avocat de a activa în cadrul acestui sistem.

La final, participanții au discutat despre procedura de accedere în profesia de procuror şi judecător, cu accent pe procedura de admitere aplicată de către Institutul Național al Justiției, întrucât, anul curent INJ în premieră a aplicat modulul de testare electronică ca o primă etapă de admitere.

actiune3

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine