Cetăţenii pot solicita buletine de identitate provizorii gratuite pentru a participa la alegeri

vot_alegeri_1_49719500
Foto:PC: Realitatea.net

La alegerile prezidențiale din 30 octombrie, cetățenii vor putea vota doar în baza buletinul de identitate valabil. Ei pot solicita acte de identitate obișnuite sau provizorii din timp sau chiar în ziua alegerilor, deoarece birourile de evidență a populației vor activa până seara târziu.

„Registru”  aduce la cunoștința populației că ziua de 30 octombrie 2016 a fost declarată zi lucrătoare, cu programul de lucru: 7.00 – 21.00, iar în perioada 25.10.2016 – 30.10.2016, inclusiv în ziua desfășurării scrutinului electoral, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vîrsta peste 18 ani, eliberarea buletinului de identitate provizoriu se va efectua în mod gratuit, inclusiv celor care nu beneficiază de înlesniri la eliberarea acestui document potrivit prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.210 din 24.03.2014 „Cu privire la acordarea înlesnirilor la eliberarea actelor de identitate”.

De buletine de identitate provizorii pot beneficia la cerere și titularii de acte de identitate cu statut „nevalabil” (expirate, pierdute sau furate), iar eliberarea lor se va face chiar în ziua în care persoana solicită acest lucru.

Buletinul de identitate provizoriu se eliberează cetăţenilor Republicii Moldova, pentru întrebuinţare pe teritoriul ţării, în cazul:

– persoanei care a depus cerere privind eliberarea buletinului de identitate – pe perioada de confecţionare a acestuia;
– persoanei care nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea buletinului de identitate;
– persoanei social vulnerabile – pentru a beneficia de asistenţă socială, medicală sau juridică;
– persoanei care nu posedă act de identitate pentru efectuarea acţiunilor ce generează schimbarea sau retragerea buletinului de identitate;
– persoanei reţinute sau aflate în arest preventiv – la solicitarea organelor competente;
– persoanei care renunţă la numărul de identificare de stat şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei”.

Termenul de valabilitate al buletinului de identitate provizoriu se va stabili în funcție de motivul eliberării, dar nu va depăși un an, cu excepția cetățenilor Republicii Moldova care renunță la numărul de identificare de stat și la evidența automatizată în Registrul de stat al populației, cărora buletinul de identitate provizoriu li se va elibera pe termen de 10 ani.

Recent, CEC a mai hotărât că cetățenii aflați în străinătate vor putea vota și în baza pașapoartelor expirate, la una din secțiile stabilite din timp. Una din condiții este ca acest document să conțină şi codul numeric personal (CNP), deoarece cele eliberate până în anul 2000 nu au CNP. În prezent, peste 409 mii de moldoveni au paşapoarte expirate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine