Mai sunt 10 zile pentru a-ți schimba medicul de familie. Iată ce trebuie să faci

medic-familie
Foto:radu-tudor.ro

Compania Națională de Asigurări în Medicină anunță că, începând cu astăzi, 22 octombrie, au mai rămas zece zile până la expirarea perioadei în care persoanele asigurate şi neasigurate îşi pot schimba medicul de familie şi instituţia medicală primară.

Doritorii urmează să depună şi să înregistreze cererea în instituţia aleasă, cu indicarea datelor de contact, inclusiv numerele de telefon mobil şi fix, adresa de e-mail.

Înregistrarea poate fi efectuată la o singură instituţie medico-sanitară primară şi este recomandată selectarea celei mai apropiate instituţii de locul de trai al solicitantului. Cei care optează pentru serviciile medicului de familie din instituţia ce deserveşte alt teritoriu, vor asigura în caz de necesitate deplasarea la domiciliu a echipei medicului de familie.

Schimbarea instituţiei medicale primare şi a medicului de familie poate fi efectuată o dată pe an, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie. Dacă numele medicului nu va fi menţionat în cerere, acesta va fi desemnat de către instituţie. Asistenţa medicală primară va fi acordată conform noii cereri începând cu 1 ianuarie 2017, iar până la finele anului solicitantul va beneficia de asistenţă în cadrul instituţiei în care a fost anterior înregistrat.

Medicul de familie poate fi schimbat în altă perioadă a anului doar în cazul în care persoana îşi schimbă locul de trai.

Cetăţenii pot verifica pe site-ul cnam.md la ce medic de familie sunt înregistraţi, accesând rubrica „Verificarea înregistrării la medicul de familie”. Această informaţie poate fi solicitată şi la numărul de telefon 0 800 99999.

În sistemul de asigurare medicală obligatorie sunt încadrate în prezent 280 de instituţii medico-sanitare primare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine