Curtea de Apel a anunțat decizia de a o exclude pe candidatul Inna Popenco din campania electorală. Judecata a admis cererea Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu o înregistra în buletinul de vot. Motivul excluderii este faptul că aceasta a folosit resurse nedeclarate în campania electorală.
Inna Popenco a calificat decizia Curții ca o represiune. „Noi catalogăm acțiunile CEC și ale instituțiilor de judecată ca reprepresiune împotriva noastră în calitate de candidați la alegeri. Motivul acuzațiilor este absolut inventat. Magazinele sociale pentru pensionari – este un program care de mai bine de un an se dezvoltă deja în Orhei. Acolo, după alegeri au fost deschise aproximativ 5 astfel de magazine. Acestea activează transparent, fără a obține profit și sunt destinate pentru toți pensionarii care azi duc un trai foarte greu. Noi nu înțelegem, de ce autoritățile și concurenții noștri le refuză bătrânilor accesul la produsele disponibile la un preț minim. Nu înțelegem de ce acest proiect provoacă atât de multă furie și invidie”, susține candidata.
Popenco a mai declarat că va contesta decizia de astăzi a Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție.
Membrul CEC, Maxim Lebedinschi a declarat că CEC doar constantă încălcările electorale. „Din contestația Innei Popenco s-a constatat că aceasta a beneficiat de susținerea A.O.„Pentru Orhei”. De asemenea, a fost invocat și acțiunile de corupere a alegătorilor, lucruri care au dus la înaintarea acestei cereri în instanța de judecată. Comisia nu face politică, ci doar constată încălcările” a menționat Lebedinschi. Acesta s-a mai referit la faptul că Inna Popenco a împărțit carduri de discount, în care pe partea de verso conținea simbolul ei electoral.
Menționăm că CEC a solicitat Curții de Apel de Chișinău examinarea anulării hotărîrii CEC „Cu privire la înregistrarea Innei Popenco în calitate de candidat la funcţia de Președinte al Republicii Moldova, desemnat de către Mișcarea Social-Politică „Ravnopravie”, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorierul)”.
Decizia vine în contextul examinării contestației depuse la CEC de către concurentul electoral, Silvia Radu, care relevă că dna Inna Popenco, concurentul electoral desemnat de Mișcarea Social-Politică „Ravnopravie” a folosit, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016, mijloace bănești nedeclarate.
Mai jos urmăriți decizia judecătorilor: