Odată cu lansarea celei de-a doua ediții a proiectului „Acțiune pentru Justiție”, vă relatăm pe larg în ce constă această experiență și ce impact a lăsat asupra primilor participanți.
În ultimii ani, imaginea sistemului justiției din Republica Moldova este din ce în ce mai prejudiciată de corupție. Sondajele de opinie arată că instituțiile din acest domeniu duc lipsă de credibilitate. Iar asta în condițiile în care facultățile de drept din țară continuă să fie aglomerate, chiar dacă cererea de juriști pe piața muncii este în scădere.
Tânăra generație de juriști are nevoie mai mult ca oricând de o bună înțelegere a lucrurilor și o pregătire temeinică, care să se extindă dincolo de băncile universității. Proiectul „Acțiune pentru Justiție”, implementat de organizația INVENTO are drept scop crearea unei rețele a tinerilor juriști profesioniști care să împărtășească aceleași valori. Acesta reprezintă o combinație de traininguri pentru dezvoltare personală, sesiuni de formare profesională și vizite de studiu, un program de mentorat și o componentă de susținere a inițiativei civice în rândul juriștilor. Pe cât de diferit, interesant și util este acest proiect am preferat să aflu de la beneficiari și parteneri.
Nicolae Pascaru este student în anul IV la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. În programul „Acțiune pentru Justiție” a ajuns după ce a observat la universitate un anunț de recrutare. S-a înscris pentru că, zice el, universitatea nu-i consumă tot potențialul pe care l-ar putea valorifica.
„La facultate am noroc de profesori foarte buni, de la care iau cunoștințe teoretice fundamentale. Dar în proiectul „Acțiune pentru Justiție” am găsit o cale prin care să mă conectez la practică. Am avut traininguri și seminare, susținute de experți juriști, ore de dezvoltare personală, lecții de time-management, vizite de studiu la Parlament, la Curtea Constituțională, la Institutul Național de Justiție. Am văzut acolo cum funcționează lucrurile pe viu”, mai spune Nicolae. „Vizitele au confirmat, de fapt, că, pentru a reuși să te încadrezi mai ușor în câmpul muncii este nevoie în primul rând de acele cunoștințe teoretice de la facultate. Mulți spun că ele nu au valoare. Eu sunt convins că nu e adevărat. Aceste cunoștințe sunt ca aripile care oferă studentului oportunitățile necesare. În paralel este importantă încadrarea în diverse proiecte, comunicarea cu mentorii”, afirmă tânărul.
Potrivit unui raport întocmit de experții Agendei Naționale de Business în decembrie 2014, în Moldova se pregătesc prea mulți juriști și economiști. Iar una dintre nemulțumirile înaintate de angajatori este lipsa competențelor practice ale tinerilor specialiști. „Acum e foarte dificil pentru juriști să-și găsească un loc de muncă. Numai la Universitatea de Stat în anul 4 sunt cca 500 de studenți, iar în țară sunt mai mult de 10 instituții care pregătesc juriști. Vă dați seama ce concurență este.”, remarcă studentul.
Una dintre experiențele cele mai memorabile a fost comunicarea cu specialiștii din cadrul Institutului Leavitt (organizație internațională, care se bazează pe cooperarea profesioniștilor din domeniul juridic, care călătoresc în întreaga lume ca să-și împărtășească cunoștințele lor, pentru a ajuta națiunile în curs de dezvoltare – n.red.). Tinerii au aflat care sunt provocările cu care se confruntă avocații din SUA și au putut comunica și cu specialiști FBI în carne și oase. O echipă de experți le-a vorbit despre lupta cu corupția în Georgia și despre metodele prin care au reușit s-o diminueze semnificativ.
Timp de peste 9 luni, cât a durat proiectul, cei 21 de participanți au stabilit o relație care a depășit simpla colegialitate. Mulți dintre ei au devenit prieteni. Au creat o comunitate non-formală, care împletește studenți din practic toate instituțiile de învățământ superior care pregătesc juriști, tineri care lucrează la Ministerul Justiției, stagiari și profesioniști, care deja și-au luat licența de avocat.
Una dintre ei este și Corina Oprea, tânăra care de curând a fost angajată de una dintre casele de avocatură din Moldova. După ce a absolvit facultatea de Economie Generală și Drept la ASEM, a făcut jurnalism, iar în paralel a absolvit și un program de masterat în Drept Economic. Timp de aproape un an și jumătate a îmbinat dreptul cu jurnalismul, iar recent și-a luat licența în avocatură. Și chiar dacă „Acțiune pentru justiție” este „a patra școală” pe care o face, crede că proiectul vine să completeze cunoștințele teoretice, conturând anumite aspecte cotidiene. Din seminarele pe care le-a avut, a învățat cum să-și pună în valoare calitățile de lider și cum să aibă o prestație publică de calitate.
„Programul dezvoltă în tineri toleranța – capacitatea de a da și altor păreri dreptul la viață – și spiritul de echipă. Pe lângă asta, vizitele de studiu, îți oferă posibilitatea de a „palpa” instituții în care nu ai acces de obicei, de a asculta oameni deștepți, care îți vorbesc despre mecanisme clare ale sistemului nostru judecătoresc, executiv și legislativ, de a învăța și contura deprinderi pe care nu le-ai avut până acum. În cazul meu – scrierea de proiecte, planificare de bugete ș.a” recunoaște tânăra avocată. După jumătate de an de „Acțiune pentru justiție”, echipa de fete din care face parte Corina și-a propus să organizeze un workshop pentru studentele de la drept (anul I și II), menit să le ghideze în alegerea domeniului profesional, cu incursiuni pe diferite domenii, inclusiv motivare și încurajare profesională și personală.
De cealaltă parte, echipa lui Nicolae, lucrează asupra unei campanii de informare pe care au intitulat-o „Indiferența naște delicvență”. „Țintim localitățile rurale, pentru că în orașe sunt suficiente surse de informație și mijloace pentru astfel de campanii. Avem niște resurse financiare alocate din cadrul proiectului „Acțiune pentru justiție”, pe care preconizăm le folosim pentru premii. Dar avem și materiale informative, pe care am reușit să le obținem de la Institutul de Reforme Penale. Iar reprezentanții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ne-au asigurat că vor facilita vizitele în teritoriu”, spune Nicolae Prisăcaru. Tinerii urmează să organizeze un șir de lecții publice pentru adolescenții de la țară, care, sub influența unui anturaj mai puțin sănătos, ar putea comite fapte delicvente, pe care să le regrete mai târziu. „Noi am trecut prin perioada adolescenței, dar credem că suntem suficient de tineri ca să găsim limbă comună cu adolescenții care se confruntă cu provocările tipice pentru această perioadă”. Nicolae mai crede că inițiativele de tipul proiectului „Acțiune pentru justiție” reduc din frica de a face ceva concret, te învață cum să te apuci de un proiect viu și să-l scoți la capăt.
Vladimir Palamarciuc, ex-președintele Asociației Tinerilor Avocați din Moldova și Absolvent al Programului de Stagiu Legislativ în SUA colaborează cu organizația INVENTO de câțiva ani ca mentor, formator și speaker la evenimentele de orientarea profesională pentru tineri. Încă în timpul studenției a dezvoltat mai multe inițiative în direcția educației non-formale, organizând cercuri științifice, conferințe, publicații pentru studenți. Avocatul vede în proiectul „Acțiune pentru Justiție ” un model remarcabil pentru formarea tinerilor juriști din Moldova, care le oferă participanților posibilitatea să se aproprie de realitățile practice și să creeze relații de cooperare profesională.
Întrebat dacă există vreo diferență între ceea ce le predă studenților la Facultatea de Drept a USM și responsabilitățile sale ca mentor în cadrul proiectului, Vladimir Palamarciuc susține că specificul unei perioade de mentorat ar fi orientarea spre însușirea practică a profesiei de jurist, oferirea posibilității de a examina și dezbate cazuri și dosare judiciare reale, precum și înțelegerea rolului avocatului în relația cu clientul.
„Totuși, de fiecare dată când am ocazia, subliniez că, dacă dorești să te califici ca un bun profesionist, cunoștințele fundamentale în drept sunt o cerință iminentă pe piața muncii. În condițiile realităților din Moldova, pentru a face față cerințelor practice și a-și menține integritatea, un tânăr este impus să depună efort enorm și să dea dovadă de pregătire bună. Dar tinerii trebuie să înțeleagă că eforturile depuse în perioada anilor de studii și activismul profesional este apreciat de angajatorii buni”, mai spune Vladimir Palamarciuc. În calitate de ex-Președinte al Asociației Tinerilor Avocați din Moldova și ca partener al proiectului, Vladimir Palamarciuc a ținut să realizeze ambiția etică de a ghida reprezentanții tinerii generații în cariera de jurist, precum și de a transmite experiența cu abordare realistă asupra funcționării sistemului de drept din Moldova, aspirația spre standardele internaționale ale profesiei juridice. În schimb, s-a ales cu o experiență inedită de comunicare. A putut aprecia cunoștințele participanților în domeniile în care activează și le-a descoperit personalitatea.
Despre experiența colaborării cu Vladimir Palamarciuc, discipolul său Nicolae Pascaru spune că oricât de ocupat sau prins în dosare ar fi fost, mentrorul găsea mereu timp și răbdare să-i răspundă chiar și la cele mai dificile întrebări și că, dacă e vorba despre cultura profesională, deontologie și integritate, atunci anume mentoratul l-a ajutat să-și coaguleze conceptele de bază în această privință. Apropo, Nicolae are propria definiție a integrității unui jurist: „Faptele trebuie să fie în armonie cu ceea ce îți place și să aducă un beneficiu real societății. Căci, ceea ce faci pentru tine dispare odată cu tine. Ceea ce faci pentru alții rămâne în urma ta. Așa îți faci bine și meseria, câștigi și bani și poți dormi liniștit”.
Text de Ana Trifan