Svetlana Arnaut, directoare YOPESO: La „Women in ICT” le voi încuraja pe femei să accepte provocarea unei cariere IT

svet

În urmă cu opt ani, în viața Svetlanei Arnaut începea o nouă etapă, atunci când accepta provocarea de a crește într-un domeniu nou la o companie nouă în Moldova  – YOPESO. De atunci și până acum, poziția de manager a determinat-o să înțeleagă obiectivele companiei din mai multe perspective, iar astăzi, este pregătită să împartă din experiența ei cu femeile care își doresc să se dezvolte profesional în domeniul IT. Svetlana Arnaut este unul dintre speakerii celei de-a treia ediții „Women in ICT” din 25 octombrie, eveniment la care și-a propus să contribuie la consolidarea comunității locale a profesionistelor IT prin transfer de experiență și comunicare.

„Viața mea s-a intersectat întâmplător cu domeniul IT”, ne-a spus Svetlana, dar ideea de a fi parte a echipei YOPESO încă de la fondare, a fost de bun augur. În prezent, compania are în jur de 150 de angajați, iar scopurile pe termen lung vizează extinderea în proiecte, atât locale cât și internaționale.

A absolvit Relații Economice la ASEM, dar nu, asta nu a fost un eșec, ne-a povestit ea, întrucât alegerile făcute la o anumită etapă a vieții sunt bune pentru a da continuitate procesului de învățare. „Îmi place să încerc multe lucruri noi, să mă las provocată, iar până la urmă depinde de motivația fiecărui om de a se implica într-un domeniu sau altul. Dacă cineva mi-ar fi spus cu vreo 15 ani în urmă că o să lucrez în IT, este posibil că nu aveam să-l cred. Pe vremea aceea domeniul IT mi se părea un domeniu străin. Întâmplarea a fost, însă, una fericită.”

Diferența stă în scopurile inițiale, ele diferă la femei și la bărbați

„Prezența în IT a femeilor este din păcate mai puțin vizibilă pe cât mi-aș dori, iar femeile, care activează în companii IT, lucrează în sectoare ce susțin procesul de dezvoltare a produselor IT: marketing, management, și nu neapărat în programarea propriu zisă. De ce? Despre asta o să vorbesc și la evenimentul „Women in ICT”. Bărbații, de când sunt mici, își doresc o carieră în domenii tehnice. Ei au un vis, un scop stabilit, susținut și de anturaj. Femeile, în schimb, nu-și imaginează de mici că vor fi programatoare sau că o să lucreze în acest domeniu. Diferența stă în scopurile inițiale, care diferă la femei și la bărbați”, spune Svetlana, la această concluzie ajungând pe parcursul celor opt ani, în urma interviurile de angajare la YOPESO.

Un alt motiv al prezenței mai accentuate a bărbaților în IT este legat de modul în care rolurile sunt împărțite într-o familie, și anume, faptul că bărbații își permit să dedice timp exclusiv activității pe care o au, lucrând zi și noapte pentru scopurile lor profesionale, în timp ce femeile tind să împartă grijile de la serviciu cu cele familiare, or domeniul IT este un lucru ce presupune implicare totală, ne-a explicat managerul YOPESO.

svet2

IT-ul este domeniul în care femeile pot să se afirme

Svetlana ne-a spus că totul începe de la educație, iar modul în care este predată informatica la școală, nu este interesantă pentru elevi, în special pentru fete, motiv pentru care compania YOPESO a inițiat un proiect propriu de instruire a copiilor interesați de programare. CoderDojo Chișinău face parte dintr-o mișcare internațională non-profit. Pentru a participa la proiect, copiii trebuie să fie curioși, dornici să învețe mai multe în domeniul programării, și să aibă vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani. Participarea la program este gratuită datorită implicării voluntare a mentorilor și a organizatorilor. „Aici, încercăm să oferim educație practică, în formă de joacă. Copiii programează, fac aplicații, nu scriu conspecte și nu învață pe de rost. La această școală au venit și fete și s-au descurcat foarte bine, la același nivel cu băieții.”

Partea bună este că tânăra generație este mai activă, în acest sens, este de părere Svetlana. Evenimentele care se organizează au un impact pozitiv, iar o tendință bună este că tinerii încep să lucreze în domeniu încă din facultate sau să facă anumite stagieri, ceea ce le oferă experiență și-i pregătește de provocările următoare. „Piața Republicii Moldova este încă destul de restrânsă, iar companiile IT sunt numeroase în ultimul timp, ca rezultat al promovării acestei activități. Provocările noastre sunt să găsim specialiști buni, să-i instruim și să-i fidelizăm”, spune managerul. „Eu cred că IT-ul este domeniul în care femeile pot să se afirme. Este posibil, cunosc femei programatoare, necesită doar implicare, o activitate sporită și dorința de a învăța continuu.”

svet3

La „Women in ICT” vreau să încurajez femeile să se implice mai activ

A treia ediție „Women in ICT”, organizată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, va avea loc pe 25 octombrie. Evenimentul este dedicat profesionistelor IT, tinerelor care studiază specialități IT sau intenționează să o facă în viitorul apropiat, dar și tuturor persoanelor interesate de oportunitatea unei cariere sau perspective de creștere în acest domeniu. Detalii despre eveniment găsiți aici.

Protagonista noastră le va vorbi femeilor participante la eveniment despre „Observații și sfaturi sub aspectul unei cariere feminine în domeniul IT din perspectiva unui manager”.  „Ideea mea de bază este să le încurajez pe femei să fie mai active, să participe la mai mult seminare, workshopuri, să fie mai sigure pe ele în acest domeniu. Este adevărat, atunci când o femeie vine în IT, așteptările de la ea sunt mai mari. Femeile trebuie să demonstreze că ele își au locul în acest domeniu, iar asta de obicei sperie. Ar trebui, însă, să fie luată ca atare, ca o provocare, o încercare de a demonstra tuturor că da, tu poți să înveți, să participi, să contribui cu idei. Părerea mea este că femeile trebuie să fie mai îndrăznețe și mai active.”

„Cu ce va pleca o femeie de la acest eveniment? Cu o idee despre ce vrea să facă în continuare. Este important să-și stabilească un scop, iar exemplele pe care le vor prezenta speakerii le vor motiva și le vor inspira.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine