S-a deschis perioada de depunere a cererilor pentru a vota la locul aflării, cu urna mobilă

1
Foto:antena3.ro

Începând de astăzi, 15 octombrie, alegătorii pot solicita votarea la locul aflării. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC), care informează că în perioada 15 – 29 octombrie 2016, inclusiv, pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării.

Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă.

Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală.

Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine