Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, este candidatul comun din partea PLDM, PPDA și PAS pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 30 octombrie. Decizia urmează să fie anunțată în mod oficial joi, la ora 16, de către cele trei partide, după ce va expira ultimatumul înaintat de PPDA către PAS, miercuri seara.
Astăzi, 12 octombrie, a avut loc prezentarea rezultatelor celui de-al doilea sondaj de opinie realizat de Fundația Conrad-Adenauer, iar în funcție de rezultatele acestuia, cele trei partide au convenit să stabilească numele candidatului unic.
Menționăm că pe 6 octombrie au fost făcute publice rezultatele primului sondaj realizat de Institutul Internațional Republican (IRI), potrivit căruia în primul tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu și Andrei Năstase ar acumula câte 13%, iar Igor Dodon 30%. În cazul celui de-al doilea tur, Maia Sandu l-ar devansa pe Năstase.