Preşedintele Partidului Socialiştilor și candidatul cu nr. 8 în buletinul de vot la funcția de Președinte al Moldovei, Igor Dodon, susține că preferă să iasă în confruntare în turul II al alegerilor cu candidatul PPDA, Andrei Năstase.
„Dacă va fi și turul II, aș prefera să ies în confruntare cu Andrei Năstase. Așa e bine pentru cetățeni, să poată să aleagă dintre doi lideri ai opoziției, care au luptat împotriva guvernării oligarhice, uneori umăr la umăr au protestat pe frig și ploaie. Chiar dacă am avut și avem viziuni ideologice diferite, îl consider pe Andrei drept partener de luptă anti-oligarhică.
Andrei Năstase merită să candideze și să reprezinte dreapta politică. Mai ales că este al doilea candidat ca raiting. Și are în spate zeci și zeci de mii de oameni reali, care au obținut prin efort dreptul de a-și înainta propriul candidat.
Este o mare nedreptate și va fi un mare neadevăr dacă el va fi forțat, „democratic”, să cedeze în fața unei carieriste, care a slujit în toate guvernele din 2008 până în 2015. În timp ce Andrei protesta, Maia își admira unghiile la ședințele de Guvern.
Dacă Năstase va ceda, înseamnă că Plahotniuc, prin americani, prin Maia Sandu, l-a trimis în knockout și pe Andrei, și întreaga platformă DA, cu toți adepții ei. Și asta va fi o mare pierdere pentru cauza noastră comună.
Vreau să văd cum adepții PDA vor accepta să voteze pentru o membră a Guvernelor oligarhice și hoațe Filat – Leancă – Gaburici. Dacă se întâmplă și asta, atunci nu-mi rămâne decît să continui lupta de unul singur.”