Lista candidaților la funcția de președinte este cunoscută, cât și CV-urile acestora au fost făcute publice. Despre programele electorale au început să se vorbească la televizor, dar cine sunt copiii acestora și ce fotografii postează pe rețelele de socializare nu se cunoaște nimic, scrie AGORA.md.
Sursa citată a postat o serie de imagini de pe profilele oficiale ale copiilor candidaților, care și-au făcut publice anumite fotografiile.
1. Candidata independentă Silvia Radu are 3 copii. Fiul mai mare Ovidiu Radu are 24 de ani și este unicul care are rețele de socializare. În prezent își face studiile în Germania.
2. Candidatul PSRM Igor Dodon are 3 băieți – Vlad, Bogdan și Nicolae, care sunt minori. Cont de Facebook are doar fiul cel mai mare – Vlad, iar în majoritatea fotografiilor, băiatul apare alături de tatăl său sau frații mai mici.
3. Candidatul PD, Marian Lupu, are doi copii – Alexandra și Cristian Lupu, care studiază peste hotarele țării. Odraslele politicianului nu obișnuiesc să posteze fotografii pe profilele lor oficiale de pe rețele. Chiar dacă postează, profilele acestora sunt private.
4. Candidatul PPEM, Iurie Leancă, are doi fii. Unul dintre cei doi băieţi – Marius Leancă a studiat la liceul moldo-turc din Chişinău şi la Universitatea de Studii Europene din Moldova, apoi a plecat la Institutul de Drept şi Finanţe din Frankfurt, Germania. Anterior, tânărul a fost într-o relație cu fiica fostului deputat Valeriu Guma. În prezent nu cunoaștem detalii despre relația acestora.
Celălalt fiu al lui Leancă – Tristan Leancă este pasionat de sport, dar nu obișnuiește să posteze fotografii pe rețelele de socializare.
5. Candidatul PN, Dmitrii Ciubașenco are o fiică – Julia, care nu are rețele de socializare.
6. Candidatul independent Valeriu Ghilețchi are doi fii și o fiică. Fiul Eugen Ghilețchi este moderator Politici Economice IPRE, s-a căsătorit recent și este activ pe rețelele de socializare.
Celălalt fiu – Stanislav Ghilețchi a studiat în Londra și este căsătorit. Majoritatea fotografiilor de pe Facebook sunt cu familia acestuia.
Fiica lui Valeriu Ghilețchi – Cristina Emanuela nu are profiluri pe rețelele de socializare.
7. Candidatul PL, Mihai Ghimpu, nu are copii.
8. Maia Sandu, care este candidatul PAS, nu are copii.
9. Candidatul PPDA Andrei Năstase este căsătorit și are trei copii – doi băieți și o fată(Ana).
10. Inna Popenco, candidatul din partea Partidului Șor. Are un băiat de 14 ani despre care nu se cunosc foarte multe lucruri.
11. Candidatul independent, Maia Laguta, nu oferă informații despre viața sa privată și nici despre faptul că ar avea copii.
12. Ana Guțu este candidată independentă. Este căsătorită și are doi copii. Copiii candidatei nu au un profil public pe rețelele de socializare.