Analiză: Programele antifumat ale Organizației Mondiale a Sănătății nu fac decât să crească numărul de fumători

poză simbol
Foto:point.md

Un nou scandal la nivel internațional în legătură cu activitatea Organizației Mondiale a Sănătății s-a iscat cu puțin timp în urmă. În urma unei analize realizate de o organizație americană care demonstrează că programul antifumat al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru care anual se cheltuiesc o groază de bani, comparabili cu bugetele unor țări mici, nu face decât să sporească numărul de fumători. În plus, OMS nu oferă nicio alternativă fumătorilor, deși acestea există, dar preferă să-i condamne la moarte prin sloganul „lasă fumatul sau mori”. Scandalul are legătură și cu Republica Moldova, unde în pofida activității OMS, numărul de fumători, în special în rândul tinerilor, crește de la an la an, fapt ce demonstrează încă o dată că fondurile organizației sunt cheltuite irațional, nu este exclus că pe bază clientelară, iar programele acesteia sunt ineficiente.

Documentele lansate săptămâna trecută de către Organizația Mondială a Sănătății, înaintea unei reuniuni din noiembrie de la Delhi privind Convenția-cadru privind controlul tutunului, arată că OMS a acționat în secret pentru a limita accesul la noile tehnologii care ar fi permis multor milioane de oameni să renunțe la fumat, potrivit unui scurt comentariu publicat de organizația americană Reason Foundation, scrie point.md. 

Documentul analizează activitatea Convenției-cadru privind controlul tutunului (CCCT) creată de OMS care are drept scop de „a proteja generațiile prezente și viitoare de consecințele devastatoare pentru sănătate, societate, mediu și economice ale consumului de tutun și expunerea la fumul de tutun”.

În realitate, din 2005, de când a intrat în vigoare Convenția, numărul fumătorilor în lume a crescut, în special în China și în alte state sărace, care de fapt sunt principala țintă a Convenției. În opinia autorilor, una din principalele probleme este că cei de la OMS impun ideea că singura modalitate de a reduce fumatul este să le insufle fumătorilor mesajul „lasă fumatul sau mori”. Astfel, organizația este foarte sceptică în privința potențialului noilor tehnologii, cum ar fi „țigările electronice” de a reduce efectele nocive legate de fumat. Printre alte elemente de probă, autorii citează un raport publicat săptămâna trecută de CCCT, comandat în secret, care se referă la probe nepublicate până acum de la întâlniri care au avut loc în secret, și care susține că produsele precum țigările electronice ar trebui să fie puternic reglementate.

Pe de altă parte, un raport recent de la Colegiului Regal al Medicilor a concluzionat că fumatul țigărilor elșectronice este „cel puțin 95 la sută mai puțin riscant” decât fumatul, că dispozitivele de acest gen ar trebui să fie disponibile pe scară largă și că medicii ar trebui să încurajeze fumătorii să le folosească în loc de fumat. Mai mult decât atât, milioane de oameni au lăsat fumatul după utilizarea acestor produse. Iar acolo unde aceste produse sunt permise prin lege, rata fumătorilor scade mult mai rapid decât acolo unde sunt interzise.

Autorii prezintă și alte date și argumente care demonstrează că în loc să stimuleze mijloace de alternativă pentru fumători pentru a-și atinge scopul declarat – reducerea numărului de fumători, a daunelor fumatului, protecția mediului – cei de la OMS, din interese neînțelese, deocamdată, prin programele lor nu fac decât să sporească numărul de fumători.

Activitatea OMS la nivel mondial se raportează perfect la modul cum acționează în Republica Moldova, unde proiectele OMS fie că sunt ineficiente, fie că au ca țintă grupuri restrânse de oameni, lăsând fără atenție problemele majore din domeniul sănătății cu care se confruntă țara.

Anterior în presă a fost publicată o investigație despre unele ONG-uri din Republica Moldova, inclusiv cu proiecte finanțate de OMS. Jurnaliștii au demonstrat că aceste proiecte au fost total ineficiente și s-au cheltuit banii în zadar, în loc să fie utilizați pentru programe mult mai necesare. Unul din acestea, în valoare de 12 milioane de euro avea drept scop reducerea impactului infecției HIV în Republica Moldova. În rezultat, pe parcursul implementării proiectului numărul cazurilor HIV a crescut. Cam același lucru s-a întâmplat și în cazul unui proiect similar, de șapte milioane de euro, care avea drept scop combaterea tuberculozei

În cazul luptei cu fumatul, lucrurile stau cam la fel ca la nivel mondial. OMS a premiat un deputat care a votat legea antifumat, deși nici măcar nu s-a interesat cum este aplicată legea, care sunt efectele și dacă nu cumva sunt total diferite de cele scontate. Deoarece numărul fumătorilor nu a scăzut deloc, doar că nu mai fumează prin baruri, dar la colțurile clădirilor, pe unde mamele își duc copiii la școală sau la grădiniță

De fapt, activitatea OMS poate fi comparată cu cea a colhozurilor din perioada sovietică – undeva la centru s-a decis, iar fiecare trebuie să îndeplinească comenzile raportat la nivel local. Nimeni nu se interesează de particularitățile fiecărei țări în parte. Important este să fie îndeplinit planul, ca șefii organizației cu salarii care ar putea întreține locuitorii a două sate, să aibă ce raporta. Iar oamenii au de ales: „lasă fumatul, sau mori”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine