În perioada 1 – 2 octombrie curent, în Piața Marii Adunări Naționale din capitală și pe întreg teritoriul ţării vor fi organizate şi desfăşurate manifestări cultural-artistice consacrate sărbătorii „Ziua Națională a Vinului”, ediția 2016.
Astfel, începând cu ziua de 30 septembrie, ora 06:00 și până la 3 octombrie, ora 05:00, va fi sistată circulația rutieră în PMAN, în perimetrul străzilor Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi str. Alexandr Puşkin.
Pe toată durata desfășurării evenimentului, inspectorii de patrulare asigură că vor menține securitatea publică şi personală a cetăţenilor și oaspeților prezenți la sărbătoare. De asemenea, aceștia vor dirija fluxul participanţilor la trafic şi vor redirecţiona deplasarea transportului pe parcursul desfăşurării manifestaţiilor, pentru a nu admite crearea ambuteiajelor şi periclitarea circulaţiei rutiere.
Inspectoratul Național de Patrulare recomandă cetățenilor care vor veni la sărbătoarea „Ziua Națională a Vinului” din alte localități a țării, să parcheze mașinile personale în locurile special amenajate, la intrările în municipiul Chișinău, iar locuitorii municipiului să circule cu transportul public, pentru a nu aglomera traficul rutier.
De asemenea, INP îndeamnă cetățenii să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, să se conformeze indicațiilor inspectorilor de patrulare care vor dirija circulația rutieră pe trasee, să se comporte adecvat, să păstreze ordinea și curățenia în locurile publice și să traverseze strada doar în locurile permise.