Tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, rezidenți ai unuia din statele: Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Germania, Rusia sau Ucraina, pot participa la prima academie est-europeană a democrației sociale, ce va avea loc Berlin în perioada 20 – 27 noiembrie 2016.
Scopurile programului:
# Academia va reuni 25 de candidați dedicați valorilor democratice și care sunt interesați în a îmbunătăți relațiile politice dintre națiunea lor, Germania și Uniunea Europeană;
# Academia va oferi o bună înțelegere a conceptelor de democrație prin ateliere de lucru specifice;
# Academia își propune să creeze o rețea stabilă de viitori lideri care își vor uni forțele pentru a îmbunătăți comunicarea diplomatică între state;
# Participanții se vor întâlni cu politicieni, jurnaliști specializați în politicile Europei de Est.
În viitor, organizatorii plănuiesc să extindă evenimentul în diferite țări, cu workshopuri și tematici diverse. Moldova ar putea fi următoarea destinație a Academiei, în 2017. Posibilele teme abordate: principii socio-economice, energie și sustenabilitate, justiție socială, negocierea conflictelor, traininguri media.
Criterii de eligibilitate
# cetățeni ai statelor: Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Germania, Rusia sau Ucraina;
# vârsta: 25 – 35 de ani;
# cunoștințe de limba engleză;
# tineri activi în domeniul politic sau activiști civic;
Costuri
Toate costurile legate de participare vor fi acoperite de către organizatori.
Înregistrare
Pentru înregistrare sunt necesare următoarele documente:
# CV
# Scrisoare de motivare
Documentele vor fi transmise la adresa: olga.melykh@fes-eap.org până pe data de 15 octombrie. La a doua etapă candidații vor fi invitați la un interviu Skype.