Sărbătoare pe bătrânul continent. Astăzi este sărbătorită Ziua Europeană a limbilor

img_5461

La 26 septembrie, pe continentul european se sărbătorește Ziua Europeană a limbilor. Cu acest prilej, este promovat interesul față de limbile străine și față de învățarea acestora în rândul adulților și al copiilor. Sunt celebrate nu doar limbile oficiale europene, ci și bogata moștenire de culturi și tradiții — o expresie vie a tuturor limbilor Europei, scrie Agerpres.

Acest eveniment reprezintă, în fiecare an, o ocazie pentru a evidenția avantajele învățării limbilor străine: descoperirea unor culturi noi, posibilitatea de a căpăta o perspectivă diferită asupra lumii și de a-i înțelege mai bine pe cei din jur. Cetățenii europeni sunt încurajați să învețe cât mai multe limbi, indiferent de vârstă, atât în școli cât și în afara lor.

Manifestările prevăzute cu această ocazie sunt numeroase, antrenând peste 800 000 de europeni. Programul activităților include jocuri și quiz-uri, serate literare, conferințe, mese rotunde, programe de radio și de televiziune pe tema politicii lingvistice, precum și numeroase concerte organizate în spații publice.

La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a limbilor este sărbătorită în fiecare an, din 2001, pe data de 26 septembrie. Scopul acestui eveniment este de a promova plurilingvismul, ca punte esențială de comunicare între popoare, dar și un instrument de interes turistic sau profesional. În plus, cunoașterea limbilor străine facilitează o mai bună înțelegere interculturală, fundamentul patrimoniului cultural european.

Anul 2001 a fost proclamat de către Consiliul Europei și Uniunea Europeană ”Anul European al limbilor”. Datorită succesului din 2001, data de 26 septembrie a fost declarată Ziua Europeană a limbilor. Tematica multilingvismului a devenit tot mai prezentă în dezbaterea europeană, în special din 2007, când a fost creat în cadrul Comisiei Europene portofoliul multilingvismului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine