(program) Zilele Europene ale Patrimoniului 2016. Vom avea acces gratuit la situri și monumente

Model
Foto:Model

În fiecare an, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene se sărbătoresc Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP). Evenimentele dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului au loc în circa 50 de ţări-parte ale convenţiilor europene referitoare la patrimoniul cultural, cu peste 20 milioane vizitatori anual. Zilele Europene ale Patrimoniului sunt iniţiativa Consiliului Europei începând cu anul 1985, iar în 1999 aceasta a fost urmată de Uniunea Europeană.

Timp de câteva zile uşile de acces sunt deschise la diferite monumente şi situri, gratuit.

Evenimentele pun în valoare monumente istorice, situri arheologice, colecţiile de artă, meşteşugurile tradiţionale etc., permiţând cetăţenilor europeni să înveţe despre patrimoniul cultural comun. Astfel, specialiştii şi cetăţenii sunt încurajaţi să se implice activ în salvgardarea patrimoniului cultural.

Începând cu anul 2015 a fost luată decizia de a sărbători Zilele Europene ale Patrimoniului sub un generic comun. În anul 2016 Zilele Europene ale Patrimoniului vor fi sărbătorite cu tema “Patrimoniul cultural şi comunităţile”. Această temă a fost aleasă pentru a pune în evidenţă şi a încuraja participarea societăţii la protejarea şi interpretarea patrimoniului cultural.

În Republica Moldova Zilele Europene ale Patrimoniului vor fi organizate în perioada 27 septembrie – 13 octombrie, curent.

Specialiştii din muzee, biblioteci, şcoli, case de cultură, consilii raionale şi locale vor contribui la organizarea unor evenimente ce au scopul de a face ca cetăţenii să se simtă mai aproape de patrimoniul cultural al propriei comunităţi şi ţări.

Astfel, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului 2016 vor fi organizate multiple acţiuni şi activităţi educaţionale menite a transmite noii generaţii cunoştinţe noi şi a crea noi legături sensibile de apartenenţă la propria comunitate, identitate culturală. Principalele activităţi ale Zilelor Europene ale Patrimoniului vor fi destinate tinerilor.

Agenda evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, 2016

Marți, 27 septembrie,  Inaugurarea Zilelor Europene ale Patrimoniului

       ora 11:00, Scuarul monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt:

  • Lansarea expoziției de fotografii “Ușile Chișinăului: deschidere spre viitor” de Anetta Dabija, eveniment organizat sub patronajul Ministerului Culturii.

ora 14.00, Muzeul Național de Artă al Moldovei:

  • ”Patrimoniul cultural în viziunea copiilor” – activitate în Atelierul de Creație a Copiilor al muzeului cu organizarea turului virtual prin muzeele lumii, dialoguri despre patrimoniul național și internațional. Activitățile se vor desfășura zilnic, în perioada 27 septembrie – 13 octombrie.

Miercuri, 28 septembrie

ora 10.00, Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor:

  • Lansarea proiectului-pilot ”Conservarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural al Republicii Moldova”.

ora 15.00, Casa-muzeu Alexandru Donici, s. Donici, Orhei:

  • Inaugurarea expoziției “Potecile unui Regizor” in memoriam lui Titus Jucov. Vor fi expuse păpuși din spectacolele regizate de Titus Jucov, cu difuzare de spectacole din arhiva de aur a IPNA Moldova 1, printre care: Luceafărul, Făt – Frumos din Lacrimă, Planeta de Rouă etc.

Vineri, 30 septembrie

ora 11.00, Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”, orașul Soroca:

  • Concursul orășenesc de creație ”Repere culturale ale orașului Soroca”, organizat în cadrul proiectului comun al Consiliului Europei / Uniunii Europene ”Strategii urbane ghidate de comunitate în orașe istorice – COMUS”;

ora 13:30, Muzeul Raional de Istorie și Etnografie ”Anatol Candu”, s. Văsieni:

  • Organizarea și vernisarea expoziției fotografice ”Patrimoniul arheologic al raionului Ialoveni: documentare, cercetare, valorificare”. Organizatori: Agenția Națională Arheologică, Secția Cultură Ialoveni, Muzeul raional de Istorie și Etnografie ”Anatol Candu”,  Asociația obștească ”Liman T”.

Marți, 4 octombrie

ora 11.00, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală:

  • Vernisajul expoziţiei de pictură şi desen “Libertatea creaţiei. De la Lipcani la Cahul”. Vor fi expuse peste 40 lucrări realizare de către deținuții din instituțiile penitenciare din Republica Moldova în diverse domenii – pictură, grafică, artă decorativă. În același cadru expozițional vor fi prezentate creaţiile artistice executate de jurnalistul Vasile Botnaru, directorul Radio Europa Libera la Chișinău.

Vineri,  7 octombrie

ora 15.00, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală:

  • Vernisajul expoziţiei aniversare a Mariei Cristea – meșter popular, deținătoarea titlului Meșter-Faur, fondator al Casei Portului Popular “Casa Cristea”.

        ora 13:30, Casa de cultură din orașul Șoldănești:

  • Inaugurarea expoziției fotografice ”Patrimoniul arheologic al raionului Șoldănești: documentare, cercetare, valorificare”.

Marți, 11 octombrie

ora 11.00, orașul Căușeni:

  • Lansarea proiectului de restaurare a Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căușeni. Proiectul este susținut de către Ambasada SUA în Republica Moldova și Ministerul Culturii.

Joi, 13 octombrie, Închiderea Zilelor Europene ale Patrimoniului

ora 13.00, Rezervația Cultural-naturală Orheiul Vechi:

  • Masa rotunda „Perspective noi privind conservarea și punerea în valoare a Rezervației Cultural-naturale Orheiul Vechi”;

       ora 15.00, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Sala Mare:

  • Vernisajul expoziției personale a artistului plastic Ghenadie Jalbă.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine