Începe stagiunea. Teatrul Național „Eugene Ionesco” te așteaptă în sala de spectacol la primele piese

chirita-1

Teatrul Național Eugene Ionesco anunță, pentru 7 octombrie, spectacolul „Ubu Rege”, pentru 8 octombrie, spectacolul „Cântăreța cheală’’, iar pentru 9 octombrie, spectacolul „Chirița în provincie”, la ora 18:30.

Ubu nu aparţine deloc unei specii rare. Poate fi văzut cum zâmbeşte din spatele ecranelor, de la etaje înalte, din fotolii confortabile, din poziţii înalte, de la amvoane şi tribune. Masca acestui Ubu, se potriveşte cel mai bine peste chipuri de barosani, afacerişti, şefi, mahări, directori, conducători, leaderi politici, magnaţi, preşedinţi şi peste mutra oricărei lichele, în general. Masca lui Ubu le vine ca o mănuşă tuturor celor care operează cu mănuşi.

ubu-rege-2

„Cântăreața cheală’’ în regia lui Slava Sambriș, va încânta, încă o dată odată publicul dornic de umor subtil și joc actoricesc grotesc foarte bine conturat de actorii Inna Colbasiuc și Laurențiu Vucărău în rolurile doamnei și domnului Smith precum și a actorilor Anei Jereghe și Dumitru Mamei în rolurile doamnei și domnului Martin. De asemenea, în această montare, s-au evidențiat tinerele actrițe Corina și Mirabela Butnaru precum și Anatol Guzic în rolul pompierului.

TEI
TEI

Teatrul Eugene Ionesco vă invită în data 9 octombrie, ora 18:30, la spectacolul „Chiriţa în provincie”, în regia lui Petru Vutcărău. La sfârşit, veţi fi invitaţi la Balul Chiriţei, unde veţi fi delectaţi cu vin domnesc şi plăcinte gustoase.

chirita-1

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine