Opt studente din Polonia au efectuat un stagiu la USMF „Nicolae Testemiţanu”

dsc_5272
Foto:USMF.md

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a găzduit, timp de două săptămâni, un grup de studente de la Universitatea de Medicină din Poznan, Polonia, care au vizitat mai multe subdiviziuni universitare și au participat la cursuri alături de mediciniștii de la USMF.

Pentru a împărtăși impresiile lăsate de programul de studii, cel de cercetare și activitatea practică, la finalul vizitei, cele opt tinere s-au întrunit cu Gheorghe Plăcintă, decanul Facultății de Medicină nr. 1, Virginia Șalaru, prodecan, şi Rodica Gramma, director Departamentul de Relaţii Externe şi Integrare Europeană. Decanul Plăcintă le-a vorbit tinerelor despre internaționalizarea procesului de învățământ la USMF „Nicolae Testemițanu”, despre acreditarea instituției și modificarea curriculum-ului conform celor mai înalte standarde, precum si despre relații de colaborare dezvoltate cu alte Universități, în special cu Universitatea din Poznan.

dsc_5268

Una dintre studentele de la Facultatea de Farmacie din Poznan şi-a exprimat satisfacţia primită în timpul stagiului, experiențele noi obținute în timpul orelor practice desfăşurate la Centrul de Cultivare a Plantelor Medicinale din Bardar, dar şi din cadrul companiilor famaceutice.

Tinerele de la Facultatea de Medicină au rămas impresionate de răbdarea şi ospitalitatea de care au dat dovadă medicii pe perioada stagiului, iar Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală le-a entuziasmat cel mai mult. Chiar dacă dispun de un astfel de centru în Poznan, nu este atât de performant, iar un altul se află acum în proces de construcţie.

dsc_5255

Magda Gajek de la Facultatea de Stomatologie a menționat că doctorii moldoveni s-au arătat foarte deschişi şi interesaţi să le împărtășească din cunoștințele lor, iar în sala de operație discutau în limba engleză ca să fie înțeleși de stagiare.

Relația de colaborare dintre USMF „Nicolae Testemiţanu” şi Universitatea de Medicină din Poznan a fost inițiată acum 10 ani, inițial în domeniul farmaceutic, iar de 7 ani acesta s-a extins în domeniile medicină generală şi stomatologie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine