Cinematograful de la Buiucani a fost amenajat! Vor avea loc proiecții până în octombrie

cinema8
Foto:Nicolai Kirnev

Voluntarii și inițiatorii restaurării Cinematografului de vară de la Buiucani au scos-o în capăt cu lucrările de amenajare a cinematografului. Ei promit că proiecțiile vor continua până în luna octombrie, iar reparația propriu-zisă va avea loc anul viitor, întrucât mai există unele proceduri birocratice până la începerea lucrărilor.

Deși proiecțiile au început din luna iunie, voluntarii au continuat să desfășoare în paralel și acțiuni de amenajare. „Luni întregi, proiectam filme și vopseam, vopseam și proiectam filme. Am vopsit împreuna cu voluntarii și membrii grupului nostru încă din luna iunie. Estrada nu a fost reparată timp de cel puțin 20 de ani, de asta a fost nevoie de multă multă vopsea și var. Am vopsit sub soare, am vopsit noaptea, respirând vopsea ore întregi, dar am reușit până la urmă să facem un lucru frumos”, a menționat Nicolai Kirnev, inițiatorul procesului de restaurare.

El a mai promis că în limita condițiilor de timp, proiecțiile vor continua și în lunile septembrie și octombrie. Din cauza faptului că mai sunt încă de încheiat anumite procese birocratice cu Primăria, reparația propriu-zisă, finanțată din grantul oferit de Fundația Cultural Europeană, va avea loc în primăvara anului 2017.

„Cel mai important scop al proiectului „Chisinau Open Air Cinema” a fost atins. Proiecțiile, care au durat aproape 3 luni, au adus multă lume și oamenii au rămas bucuroși, căci după mai mult de 25 de ani, acest spațiu din parcul-pădure Butoiaș a reînviat”, a mai spus Nicolai.

Ideea de restaurare a acestui cinematograf i-a apărut lui Nicolae în 2011. În 2013 trimitea o scrisoare către Primăria Municipală, dar a fost redirecționat la Pretura Buiucani. Atunci reprezentanții Preturii au răspuns că nu au surse financiare, iar bugetul pentru 2013 fusese deja aprobat. După câteva încercări similare, tânărul s-a oprit din a mai face ceva până în 2015. Participând la un concurs de granturi, Nicolae a câștigat 7.000 de euro de la Fundația Cultural Europeană pentru restaurarea acestui cinematograf. Cu toate acestea, încă de la început autoritățile i-au pus piedici în realizarea scopului său. Până nu demult, acesta nu putea să-și ducă la realizare planul, pentru că îi lipsea semnătura decisivă a primarului general, Dorin Chirtoacă, pe autorizația ce i-ar permite începerea lucrărilor. În cele din urmă, primarul general al Capitalei a semnat, iar acum procesul de restaurare poate începe.

PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
PC: Nicolai Kirnev
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine