(video) Droguri în valoare de 60 de mii de lei, scoase din circuit. Urmau să ajungă în cluburile de noapte din Chișinău

111_4

Patru tineri, membri unui grup infracțional cu vârsta cuprinsă între 22 și 30 de ani, locuitori ai mun.Chișinău au fost reținuți fiind suspectați pentru comercializarea substanțelor narcotice și psihotrope. Liderul grupului de 26 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, ceilalți sunt cercetați în libertate.

Ca urmare a investigațiilor efectuate de către angajații Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Procuratura Ciocana a fost reținut liderul și trei membri ai grupului, consumatori de droguri.

Reținerea a avut loc în sectorul Ciocana, într-un garaj închiriat de către suspecți, care era utilizat ca loc pentru separarea drogurilor în cantități mai mici și ulterioara realizare a acestora. Totodată, localul era utilizat și pentru consumul drogurilor, în interior fiind depistat un aparat confecționat artizanal pentru consumul substanțelor narcotice prin inhalare.

La fel, ofițerii de investigații au stabilit că bărbații comercializau substanțe narcotice de tip marijuană și metamfetamină care era adusă de către liderul grupării din regiunea Odesa, Ucraina, iar pentru transportarea acesteia utiliza automobilul său personal. Metamfetamina era comercializată în cluburile de noapte din capitală.

În cadrul perchezițiilor efectuate în respectivul garaj din sectorul Ciocana, au fost depistate și ridicate aproximativ 110 grame de metamfetamină, aproximativ 10 grame de marijuana, două cîntare electronice la scară mică.

Un gram de metamfetamină era realizat de către suspecți grupului cu 500 lei, astfel, valoarea totală a drogurilor depistate constituie aproximativ 60 000 de lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin.4 Cod Penal al RM. Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine