(video) Vadim Brînzan: Guvernanţii vor ca următorul preşedinte ales să le fie comod şi aservit politic

1
Foto:Facebook/ Vadim Brînzan

Cetățenilor din stânga Nistrului le este încălcat dreptul de a susţine candidaţii la funcţia de președinte al Republicii Moldova. Afirmația a fost făcută de către reprezentanții grupului de inițiativă în susţinerea candidatului la alegerile prezidenţiale Vadim Brînzan, în cadrul unei conferinţe de presă organizate astăzi, 14 septembrie 2016.

Un număr de cetățeni din stânga Nistrului și din orașul Bender, care a dorit să-l susțină pe domnul Brînzan, a contactat membrii grupului de inițiativă al acestuia pentru a-și depune semnătura de susținere. Membrii grupului de inițiativă au remarcat că semnăturile lor nu pot fi acceptate, deoarece autoritățile locale din acele regiuni nu sunt recunoscute oficial și colectarea de semnături este imposibilă, conform legii electorale, care impune ca listele să fie contrasemnate de către reprezentantul autorității publice locale alese.

„Noi nu avem autorităţi alese în stânga Nistrului, nici în Bender, iar acei peste 200 de mii de cetăţeni incluşi în listele electorale, care au drept de vot, au fost excluşi de către legislatorul nostru din procesul de desemnare şi susţinere a candidaţilor. Acestor cetăţeni li s-a anulat un drept constituţional, ei sunt discriminaţi. Acest lucru este extrem de grav”, a declarat Ştefan Gligor, conducătorul grupului de iniţiativă.

Situația în diasporă rămâne în continuare incertă, deoarece legea electorală nu prevede modul în care cetățenii moldoveni aflați peste hotare își pot exprima în mod liber susținerea unui candidat pentru funcția de Președinte.

De asemenea, reprezentantul grupului de iniţiativă a făcut următoarea referire la adresa Titlului IV al Codului electoral. „Am rămas stupefiaţi de cadrul legal general, de Titlu IV al Codului electoral, care în esenţă constituie un şir de obstacole în exercitarea democraţiei şi înaintarea unui candidat din rândul cetăţenilor.”

 

 

Facebook/ Vadim Brînzan
Photo Credit: Facebook/ Vadim Brînzan

„Este clar că grupul de cetăţeni se află în condiţii dezavantajoase faţă de partidele politice. Astfel, nu putem vorbi despre un exerciţiu democratic în aceste alegeri. Aceste articole 102, 42 (al.2 şi al. 6) sunt obstacole create intenţionat pentru a împiedica cetăţenii să intervină în scenariile scrise de guvernanţi pentru alegerile prezidenţiale. Este o poziţie absolut nefavorabilă şi discriminatorie în raport cu partidele politice, unele dintre care au colectat aceste semnături în câteva ore într-un mod care nu este foarte clar nici pentru noi, nici pentru restul societăţii”, a evidenţiat Ştefan Gligor.

În plus, conform art. 42, al 5, „un alegător poate susţine, prin semnătură, un singur candidat în cadrul unui scrutin”. Avizul Comisiei de la Veneţia din 9 iunie 2016, p. 13, spune că o astfel de prevedere poate fi considerată o restricţie care ameninţă pluralismul politic.

Ştefan Gligor: „Noi suntem puşi în situaţia să ajungem în sate, unde până la noi au mai fost 10 – 11 candidaţi. Noi considerăm că aceste prevederi şi aceste reglementări legale au fost scrise intenţionat, astfel încât grupurilor de cetăţeni care nu depind de grupuri politice şi financiare din țară, care vor să intervină în acest dezmăţ pe care noi îl numim politica din Moldova, să nu aibă această posibilitate”.

La rândul său, Vadim Brînzan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, a declarat: „Toate aceste amendamente au fost adoptate de actuala conducere a ţării doar cu un singur scop – de a se asigura ca următorul preşedinte ales în aceste alegeri directe să fie comod şi servil. În pofida faptului că legea electorală este un obstacol în faţa cetăţenilor în procesul de înaintare a unui candidat independent, neafiliat politic, care nu dispune de resurse administrative şi nu are un partid în spate; că partidele politice, care au sute sau mii de cetăţeni, cu organizaţii teritoriale, sunt puse pe picior de egalitate cu grupurile de iniţiativă care pot întruni între 25 şi 100 de cetăţeni; că semnăturile sunt unice, ceea ce devine un obstacol extraordinar de mare pentru majoritatea candidaţilor independenţi… Toate aceste lucruri sunt inadmisibile şi discriminatorii”.

„Noi vom depune tot efortul pentru a colecta semnăturile necesare şi a oferi cetăţenilor care s-au dezamăgit în partidele politice actuale, în actorii politici actuali, în aceleaşi feţe care se perindează de ani de zile pe ecranele televizoarelor, posibilitatea să-şi exprime opţiunea de vot. Eu m-am format în afara Republicii Moldova. Nu am afaceri în Moldova, nu am interese economice sau financiare aici. Unicul interes pe care îl am este de a oferi oamenilor o alternativă politică credibilă”, a declarat Vadim Brînzan.

Menționăm că Vadim Brînzan a lansat luni, 12 septembrie, campania de colectare a semnăturilor pentru a fi înregistrat în calitate de candidat independent în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. De asemenea, puteți urmări pagina de Facebook a candidatului pentru a fi la curent cu activitățile acestuia.

Mai jos urmăriți online conferința de presă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine