15 ani de la atentatele din 2001: Viaţa celor 100 de copii care s-au născut după ce taţii lor au murit

s_a04_0rtrmnrg-930×675
Foto:rsvlts.com

Copiii care s-au născut după ce taţii lor au murit în atentatele de la 11 septembrie 2001 la World Trade Center îşi descriu tristeţea de a nu-şi fi cunoscut părintele, dar şi optimismul care i-a ajutat să meargă mai departe, într-o ediţie specială a revistei People, scrie Mediafax.

Aproximativ 3.000 de oameni au murit în atacurile de la 11 septembrie 2001, unii dintre ei fiind deja părinţi, alţii, taţii unor copii care urmau să se nască. În jur de 100 de copii s-au născut după ce taţii lor au murit în atacul din 2001 din New York, ei fiind cunoscuţi sub denumirea de „Copiii de la 11 septembrie”.

Revista People i-a prezentat iniţial într-un material la câteva luni după atentate şi zece ani mai târziu, în anul 2011. Acum, la 15 ani de la atacuri, publicaţia prezintă noi testimoniale ale unora dintre ei, acum adolescenţi, şi ale familiilor lor, în ediţia specială „Copiii de la 11 septembrie, 15 ani mai târziu”.

Tatăl lui Lauren McIntyre, ofiţer de poliţie, a murit după ce a intrat în South Tower pentru a-i salva pe alţii. Lauren, care acum are 14 ani, s-a născut la mai puţin de 3 luni după atacuri. „Mi-aş putea doar imagina cât curaj ar putea avea cineva să ia parte la un asemenena scenariu”, spune Lauren, care a apărut pe coperta revistei People din 2011 purtând un medalion cu fotografia tatălui ei. Ea încă poartă numărul de pe insigna lui la un lănţişor.

„Soţul meu a plecat în acea zi să facă nişte ore suplimentare pentru a mai câştiga nişte bani înainte să se nască Lauren. (…)Lauren avea probabil 5 sau 6 ani cand a început să îşi dea seama că prietenii ei aveau taţi şi întreba «unde e tatăl meu? ». Moartea lui a fost greu de acceptat pentru toţi copiii”, spune mama lui Lauren, Jeannine McIntyre.

PC: Revista People
PC: Revista People

Ronald Milam junior, care are acum 14 ani, l-a pierdut pe tatăl său Ronald la Pentagon în timp ce mama lui, Jacqueline, era însărcinată în 5 luni. Ea lucra pe partea cealaltă a clădirii în timpul atacului. El joacă acum baschet la liceu şi are inscripţionat pe tricou numărul 33, vârsta tatălui său când a murit. „Simt că tata se uită la mine”, spune el. „Orice mişcare fac, e aici”.

Allison Lee, al cărei tată era în zborul 11 şi care venea spre casă pentru sosirea iminentă pe lume a fiicei lui, a învăţat că la tristeţea pe care o simte se adaugă fericirea că tatăl ei a adus bucurie altora. „Mereu este un loc gol”, spune Allison, care s-a născut pe data de 13 septembrie. „Dar pe data de 11 septembrie, sărbătorim viaţa tatălui meu”.

Duminică, 11 septembrie 2016, se împlinesc 15 ani de la cel mai mare atac terrorist în Statele Unite, plănuit şi executat de organizaţia teroristă Al-Qaida, în care au murit aproximativ 3.000 de bărbaţi, femei şi copii.

Mai multe testimoniale găsiţi pe site-ul revistei People.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine