Consolidează-ți abilitățile de lider. Participă la școala de excelență a fundației Konrad Adenauer

berlin-2-620×349
Foto:Bursieri Konrad Adenauer PC: studentie.md

Biroul Fundației Konrad Adenauer din Republica Moldova anunță deschiderea perioadei de înscriere la programul KAS Eastern Partnership School of Excellency. Programul este dedicat tinerilor lideri din politică, societate civilă, mass-media, economie și știință, originari din statele Parteneriatului Estic și Rusia.

Criterii de eligibilitate pentru candidați:

  • Cetățenia unui stat al Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina) sau a Federației Ruse;
  • Limita de vârstă 35 ani (inclusiv);
  • Studii superioare de licență absolvite (minim);
  • Experiență documentată de lucru în cadrul unei organizații politice de tineret, ONG, fundație sau instituție științifică / alt angajament socio-politic;
  • Cunoașterea limbii engleze, nivelul B2 (cunoștințele vor fi verificate în cadrul unui interviu pe Skype);
  • Disponibilitatea de participare la multiple seminare în diverse state în cursul a trei ani (4 seminare a câte 3 zile pe an desfășurate în Chișinău, Kiev, Vilnius și alte orașe).

Scopul programului este de a conecta viitoarea elită din diversele țări ale Parteneriatului estic și Rusia astfel încât să fie consolidat schimbul de experiență regional în mai multe domenii, or cooperarea între partide, companii, jurnaliști, organizații non-guvernamentale și lumea academică este esențială în conturarea reformelor.

Fundația KAS va prelua toate costurile pentru viză, transport, cazare și mese. Detalii despre program și formularul de participare pot fi găsite aici. Înregistrarea va fi închisă în data de 15 septembrie 2016.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine