Ministerul Educației: Precizare cu referire la cele 9 licee din Chișinău care nu au clase de a X-a

DSC_7498

Ca urmare a nemulțumirii unui grup de cetățeni în legătură cu faptul că nouă licee din municipiul Chișinău nu au întrunit condițiile regulamentare pentru formarea claselor de liceu, Ministerul Educației vine cu următoarele precizări:

În scopul garantării dreptului copiilor la educație de calitate, Ministerul Educației se ghidează de prevederile Codului educației și altor Regulamente, acte normative aprobate în corespundere cu acesta. Conform Codului educației, prerogativa de organizare a învățământului general revine organului local de specialitate în domeniul învățământului. Art. 31, alin. (2) al Codului educației prevede că organizarea învățământului liceal are loc pe două filiere: teoretic (cu profil real și umanist) și vocațional. Pornind de la aceste prevederi legale, prin Ordinul Ministrului Educației din 30 iunie 2016, a fost aprobată Metodologia de admitere în învățămîntul liceal. Conform acesteia, liceele se înființează cu cel puțin două clase de-a X-a cu un număr de elevi în clase stabilit de direcțiile de învățământ raionale/municipale. Aceleași prevederi se regăsesc și în Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea liceelor din 6 noiembrie 2006.

Noutatea Metodologiei constă în faptul că, anul acesta Ministerul Educației a introdus desfășurarea admiterii în două etape, în scopul facilitării accesului elevilor la studii liceale. Totodată, luând în considerație datele prezentate de Direcția generală educație, tineret și sport Chișinău, privind numărul mic de elevi înscriși în clasa a X-a în liceele din mun. Chișinău până la data de 17 august, în situația creată, în scopul completării a câte două clase cu un număr regulamentar de elevi, Ministerul Educației a permis prelungirea sesiunii de admitere a elevilor în liceu până la 26 august.

Astfel, conform ultimilor date prezentate Ministerului Educației de către DGETS cu referire la situația creată, din cele 85 de institutii publice, care au desfășurat admitere pentru anul de studii 2016-2017, doar 9 instituții de învățământ din mun. Chișinău nu au întrunit condițiile regulamentare de formare a claselor de liceu, acestea fiind: LT “Rambam”, LT “N.Levițki”, LT “M.Koțiubinski”, LT “Titu Maiorescu”, LT “Mircea cel Batrân”, LT “Matei Basarab”, LT cu profil sportiv “Gloria”, LT “Ștefan cel Mare”, LT “B.Z. Herțli”.
Totodată, este de menționat că DGETS Chișinău a desfășurat două ședințe cu directorii celor nouă instituții de învățământ, care nu au elevi suficienți pentru completarea regulamentară a claselor a X-a de liceu (pe data de 22.08.2016 și 30.08.2016), prin care au fost informați despre necesitatea respectării drepturilor copiilor la studii liceale și delegarea acestora în alte licee cu locuri disponibile.

În continuare Ministerul Educatiei în comun cu DGETS Chișinău va examina situația de la aceste instituții de învățământ și va aplica o abordare individuală, reieșind din contextul particular al fiecărei instituții.

Până la aprobarea listelor de școlarizare (10 septembrie) se va permite înmatricularea în clasa a X-a de liceu pe locurile disponibile.

Reieșind din cele expuse mai sus, Ministerul Educației a facilitat accesul elevilor la educație, oferind șansa de încadrare în învățământ liceal tuturor elevilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine