Trupa The Wax Road, la sfârșit de campanie. A colectat peste 2.500 de euro

unnamed

Astăzi s-a finalizat campania de colectare a fondurilor „Leave Your Mark On THE WAX ROAD”. Băieții spun că au trecut printr-o cursă grea de 40 de zile, dar a meritat tot efortul depus.

„Am învățat lucruri noi, am gândit concepte și produse. Am întâlnit profesioniști de la care am preluat idei geniale, oameni cu suflet mare care ne sunt acum prieteni. După noi, campaniile de crowdfunding sunt o etapă nouă în industria muzicală și uneori, un pilon de susținere pentru formațiile ce abia își încep cariera. Noi am însuşit o lecție bună pe parcursul întregii campanii și vom fi bucuroși să împărtășim din experiența obținută și chiar să ajutăm colegii care aleg această cale”, au spus ei.

Ce au mai obținut ei în urma campaniei? 2.553 de euro colectați din 68 de contribuții, au realizat cinci videouri și peste 110 imagini și gifuri. Au avut o mulțime de distribuiri, aprecieri și comentarii pe rețelele de socializare, ceea ce valorează nu mai puțin decât suma adunată, spun ei. „Suporterii ne-au ajutat să creăm un val sub denumirea „Leave Your Mark On THE WAX ROAD” și pentru asta vrem să le mulțumim. Ei au lăsat o urmă nu doar pe drumul nostru, dar și în sufletele noastre!”

Urmăriți trupa în continuare pe pagina de Facebook și pe pagina web oficială.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine