(video) Iurie Leancă este candidatul PPEM pentru alegerile la funcția de Președinte

DSC_3887

Iurie Leancă, Președintele PPEM, a fost desemnat drept candidatul formațiunii pentru alegerile din 30 octombrie 2016 la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Această decizie a fost luată astăzi, 31 august 2016, cu o unanimitate de voturi a Consiliului Național Politic al PPEM.

Totodată, în cadrul evenimentului de azi a fost constituit grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor susținătorilor candidatului PPEM, iar Vice-președintele formațiunii, Ruslan Codreanu, a fost votat Președintele acestui grup.

„Candidez pentru a continua ce am început odată cu liberalizarea vizelor și semnarea Acordului de Asociere cu UE. Candidez pentru a dezvolta mai departe Moldova pe calea europeană. În unul din ultimele sondaje populația a spus cu o majoritate covârșitoare că cea mai mare realizarea a Moldovei în 25 de ani este liberalizarea vizelor. Eu vreau ca în 2018 la aceasta să se adauge o altă mare realizare – depunerea cererii de aderare a Moldovei la UE. Eu pot face aceasta și voi reuși! E un obiectiv ambițios, sunt candidatul care are cele mai mari șanse să reușească să repună Moldova pe traiectoria integrării europene, așa cum am lăsat-o când am plecat din funcție. Îmi voi folosi toate resursele și toate relațiile din Europa și de pretutindeni – deja am început un lung turneu prin Europa pentru a repune pe agenda UE acest obiectiv al Moldovei. Vin la președinție să continuăm împreuna ce am început in 2009 și ce ne-a fost furat în 2014, când deși oamenii au votat continuarea parcursului european, votul lor a fost furat doar pentru că cineva a dorit să mă îndepărteze de la guvernare, după ce am cerut acea anchetă internațională la BEM și am cerut ca în Moldova să vină judecători străini. Vin la președinție pentru ca Moldova să aibă un președinte adevărat european, nu să ajungă acolo un președinte al grupărilor de interese din afara țării sau unul populist sau unul anarhist. Vin la președinție pentru ca împreună cu cei care vor ca Moldova să se modernizeze să ne apucăm de treabă”, a declarat Iurie Leancă.

Pachetul de documente al PPEM privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova va fi depus de PPEM la CEC la orele 14:00.

Vă reamintim că, alegerile prezidențiale pentru acest an vor avea loc la data de 30 octombrie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine