(foto) O nouă grădiniță, renovată cu sprijinul României, s-a redeschis în satul Selemet, Cimișlia

foto-_j0a3483
Foto:gov.md

Joi, 25 august, a avut loc redeschiderea grădiniței “Luminița” din satul Selemet, raionul Cimișlia, renovată cu suportul financiar al autorităților de la București. Evenimentul a fost prilejuit de vizita oficială a Premierului român în Republica Moldova.

Dacian Cioloș a menționat că a ținut să vadă personal rezultatul asistenței acordate în cadrul unui proiect, dintre multe altele, realizate în Republica Moldova cu susținerea financiară a Guvernului României. Șeful Executivului de la București a menționat că programul de renovare a grădinițelor în Republica Moldova este unul de succes, în cadrul acestuia fiind modernizate până în prezent peste 750 de grădinițe. De aceea, Guvernul României intenționează să continue acest program, astfel încât să fie îmbunătățite condițiile de activitate în alte peste 80 de instituții preșcolare, dar și alte programe de asistență. „Este un exemplu a faptului că, indiferent cine este la guvernare în România, atașamentul și interesul pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor din Republica Moldova rămâne o preocupare pentru noi. Cooperarea și susținerea pe care o acordă România Republicii Moldova nu este una declarativă, ci una concretă pe care am vrea să o simtă toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Dacian Cioloș. Premierul român a mai afirmat că România va continua și programele de acordare a burselor de studii pentru tinerii moldoveni.

La rândul său, Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip a exprimat recunoștința oamenilor din țara noastră pentru tot sprijinul acordat Republicii Moldova în cadrul multiplelor proiecte de dezvoltare, dar și în parcursul european al țării noastre. „Guvernul pe care am onoarea să-l conduc are un proiect de țară, care se numește parcursul european și apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Parcursul european nu este doar un demers, dar reprezintă o dorință de a trăi într-o țară construită în baza valorilor europene, asta înseamnă că și copiii și adulții să trăiască în bunăstare”, a menționat Pavel Filip.

Pentru lucrările de reparare a grădiniței din satul Selemet au fost alocate circa 2 milioane de lei. Datorită acestei asistențe a fost schimbat integral acoperișul, a fost termoizolată și finisată fațada clădirii, au fost schimbate parțial ferestrele, iar în curte au fost făcute lucrări de pavare și amenajare a teritoriului. Totodată, instituția a fost dotată cu mobilier nou. Condițiile moderne create au permis atât îmbunătățirea programului de studii, cât și mărirea numărului de grupe de copiii.

Tot astăzi, Premierii celor două state au avut o întrevedere cu reprezentanţii administrației publice locale, membri ai Congresului Autorităților Locale din Moldova. Discuțiile purtate au vizat posibilitățile de dezvoltare a localităților, accesul la fondurile europene, precum și necesitatea intensificării cooperării dintre localitățile din Republica Moldova și România.

foto-_j0a3466_0

foto-_j0a3254

foto-_mg_3288

foto-_j0a3755

foto-_j0a3244

foto-_j0a3200

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine