România va susține modernizarea sistemului energetic al Republicii Moldova conform standardelor europene

media_143713983247131100
Foto:realitatea.md

Aspectele colaborării bilaterale în domeniul energetic, implementarea proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România au fost discutate astăzi la Chișinău de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, cu ministrul Energiei al României, Victor Vlad Grigorescu.

În cadrul discuțiilor, Octavian Calmîc și Victor Grigorescu au apreciat evoluțiile din ultima perioadă de timp în direcția respectivă, în special după reuniunile Grupului comun de lucru în domeniul energiei din cadrul Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova, când au fost stabilite obiective concrete de implementare a proiectelor de interconexiune.

În context, cei doi miniștri au menționat că un pas important în realizarea celor două proiecte de interconexiune este semnare acordurilor de cooperare între  Moldelectrica și Transelectrica în domeniul energiei electrice, care presupune lucrări de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii în sectorul energiei electrice din Republica Moldova, acordarea de asistență tehnică prin punerea la dispoziție de experți și specialiști de înaltă calificare, precum și dintre companiile Transgaz S.A. și Vestmoldtransgaz în domeniul interconectării de gaze naturale.

Miniștrii Octavian Calmîc și Victor Grigorescu au convenit ca în timpul apropiat să fie elaborat un plan comun, care ar include mai multe activități bilaterale de cooperare în domeniul energetic, inclusiv prin inițierea unor proiecte investiționale în sistemul energetic al Republicii Moldova  cu participarea companiilor din România. Ministrul Grigorescu a menționat că România va susține eforturile Republicii Moldova în modernizarea și crearea unui sistem energetic eficient, care să corespundă standardelor europene.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine