Pedagogii Liceului „Dimitrie Cantemir” din orașul Chișinău au venit cu o inițiativă de a lansa o campanie socială de colectare a unor fonduri pentru a salva viața unui elev. Aceștia au renunțat la florile pe care le primesc de 1 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, iar banii planificați pentru cumpărarea acestora urmează să fie donați unui tânăr diagnosticat cu leucemie, scrie ODORAȘ.MD
Inițiativa poartă numele „Flori pentru Maxim”. Astfel, „cadrele didactice împreună cu administrația liceului propune elevilor să renunțe la flori, iar banii planificați pentru procurarea acestora să fie dați dirigintelui elevului din clasa VIII „G” Maxim Vintilă” îndeamnă profesorii.
Cu această rugăminte au fost chemați să participe și elevii altor instituții de învățământ din țară. În acest context, fiecare elev ar putea dona banii care urmează să fie dați pe flori pentru tratamentul lui Maxim. Băiatul a fost diagnosticat în februarie 2016 cu leucemie acută, varianta mieloblastică M6, iar din 14 martie este internat la clinica CFSC „D.Rogacev” din or. Moscova. Costul tratamentului (fără cheltuielile pentru posibilele complicații) constituie 10 mln de ruble rusești, adică aproximativ 130 mii de euro.
În cazul în care doriți săoferiți florile Dvs lui Maxim, puteți lua legătura cu rudele acestuia prin intermediul campaniei de colectare a fondurilor.