(foto) Cuvinte frumose pronunțate în centrul Capitalei de la „Tribuna Gândurilor Bune”

DSC_0682

Vineri, 19 august, în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt, a avut loc cea de-a patra ediție a „Tribunei gândurilor bune”, eveniment conceput pentru a le da chișinăuienilor posibilitatea de a-și împărtăși emoțiile pozitive cu trecătorii și pentru a degaja atmosfera apăsătoare de pe străzile Capitalei, unde printre discuțiile despre politică se mai strecoară din când în când și câte un gând bun. Tribuna a fost deschisă între orele 11 și 18, pentru toți doritorii de a spune câteva cuvinte frumoase.

Anul acesta „Tribuna gâbdurilor bune” a fost deschisă doar la Chișinău, spre deosebire de edițiile precedente de care s-au bucurat și oamenii din Fălești și Hâncești, proiectul avându-i în spate pe trei tineri organizatori pe nume Cătălina Guțul, Mihaela Uțică și Vlaicu Motrescu. Evenimentul a fost susținut de campania „Fără Ură”.

Scopul primordial al evenimentului este crearea unei atmosfere pozitive pe străzile Capitalei, participanților fiindu-le oferită și posibilitatea de a-și depăși frica de a vorbi în public și de a-și schimba atitudinea față de orașul în care trăiesc sau chiar față de viață”, a mărturisit Cătălina.

Să vorbești la tribună este un mod de a te elibera de energia negativă acumulată în timpul zilei. Oamenii consideră că asta nu este ceva important, însă noi credem că fericirea este adevărată numai când se împarte cu ceilalți, lucru care poate fi făcut prin intermediul tribunei. Evenimentul, care se află la a patra ediție, dă dovadă de stabilitate și de faptul că oamenii sunt interesați, astfel că vin de fiecare dată și o fac în număr mare, ceea ce înseamnă că tribuna nu este doar un eveniment în cadrul căruia ne spunem gândurile bune, ci și unul care creează conexiuni între participați, care, dacă nu se cunoșteau înainte, o vor face datorită Tribunei”, ne spune Vlaicu Motrescu, îndemnând toți doritorii să nu rateze edițiile viitoare.

Conform spuselor celor două organizatoare, oamenii din Capitală sunt sceptici în ceea ce ține de împărtășirea unui gând bun, mulți dintre ei refuzând să o facă din diverse motive, cel mai des invocat fiind graba. Cu toate astea, Tribuna se bucură de un număr suficient de vorbitori care nu ezită să le ridice dispoziția trecătorilor. „Chiar dacă unii oameni nu vor să vorbească în public, sunt sigură că cuvintele frumoase pe care le aud trecând pe lângă Tribună îi fac să zâmbească și, de ce nu, să se împartă și ei cu un gând bun la edițiile viitoare”, comentează Miahela atitudinea chișinăuienilor față de eveniment. „Unii dintre cei mai receptivi oameni sunt străinii, fiind deschiși la orice activitate de aceste gen. Până la momentul de față ne-au bucurat cu prezența persoane din Ucraina, Belarus și SUA, arătându-se foarte entuziasmați de inițiativa de a motiva oamenii să gândească pozitiv”, a completat Cătălina.

 

DSC_0424l

DSC_0456

DSC_0459

DSC_0487

DSC_0493

DSC_0526

DSC_0545

DSC_0593

DSC_0631

DSC_0671

DSC_0676

DSC_0733

DSC_0791

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine