Vociferează intențiile frumoase și trece de frica de a te face auzit la „Tribuna gândurilor bune”

1
Foto:diez.md

E timpul să vociferăm gândurile bune și să trecem peste frica de a ne face auziți. Ideea nu trebuie să fie complicată pentru a avea impact. O atitudine pozitivă este ceea ce îndeamnă oamenii să trăiască o viață fericită și plină de plăcere. Din acest considerent, pe data de 19 august, începând cu ora 11:00 până la ora 18:00 sunteți invitat la cea de-a patra ediție a „Tribunei Gândurilor Bune” în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în apropierea hotelului „Codru”.

Conceptul evenimentului „Tribuna Gândurilor Bune” constă în instalarea unei tribune și a unui megafon în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în apropierea hotelului „Codru”. Oferim oportunitatea fiecărui om să-și facă public gândul său bun. Scopul proiectului este de a da frâu liber gândurilor pozitive și de a îndemna oamenii să vadă jumătatea plină a paharului, în același timp să treacă peste frica de a vorbi în public.

1

Proiectul este inspirat dintr-o serie de evenimente similare care au fost organizate în mai multe orașe ale lumii, în special în campusuri universitare, cu titlul de „Say Something Nice”. Ideea a fost importată și adaptată specificului moldav cu un bonus de decorații jucăușe, stickere și interacțiune directă cu participanții. Fragmente din prima ediția a evenimentului organizat în Chișinău pot fi urmărite în video-ul oficial post-eveniment.

Organizatorii proiectului sunt doi dintre membrii „Clubului Oratorilor’’ – Vlaicu Motrescu și Cătălina Guțul, împreună cu Mihaela Uțică. În acest an, partener al evenimentului Tribuna Gândurilor Bune este campania „Fără Ură’’ ( @No Hate Speech Moldova), care are drept scop combaterea rasismului și discriminării în mediul online, prin mobilizarea tinerilor și organizațiilor de tineret.

„Tribuna Gândurilor Bune” anul trecut a fost și la Hâncești și Fălești, unde a încurajat oamenii să dăruiască gânduri bune. Pentru a fi la curent cu noutățile evenimentului, urmăriți pagina lor de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine