În perioada 1 aprilie – 1 iulie curent, în adresa Ministerului Economiei, de la organele abilitate cu funcții de control au parvenit 76 demersuri privind inițierea procedurii verificărilor de stat la fața locului, dintre care 14 au fost respinse deoarece nu cad sub prevederile moratoriului. Din cele 62 cazuri examinate, 79 la sută din demersurile organelor abilitate cu funcții de control privind efectuarea verificărilor la diferiți agenți economici au fost respinse.
Din cele 49 decizii de respingere a inițierii procedurii de control la fața locului, peste 61% au fost refuzate din motivul că informația prezentată nu era amplă şi clară pentru a atesta existența temeiurilor pentru verificări, iar 15 cazuri nu au fost susținute deoarece nu conțineau toată informația necesară conform specificărilor din formularul-tip.
Cele mai multe decizii de refuz privind inițierea controlului de stat la fața locului au fost pronunțate asupra demersurilor parvenite din partea Inspectoratul Ecologic de Stat (15), Inspecția de Stat în Construcții (7), Inspectoratul Energetic de Stat și Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (câte 6), Agenția pentru Protecția Consumatorilor (5 decizii).
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este instituția cu cele mai multe solicitări aprobate privind inițierea controlului de stat la fața locului (7), aceasta fiind urmată de IP „Căpitănia Portului Giurgiulești” și Inspectoratul Energetic de Stat (cu câte 2 decizii).
În perioada respectivă de timp au fost documentate un șir de abateri de la prevederile cadrului legal, inclusiv prin efectuarea controlului în lipsa deciziei Ministerului Economiei (3 cazuri), depășirea limitelor deciziei Ministerului Economiei referitor la obiectul controlului (1 caz), precum și sistarea activității agentului economic, fiind încălcate prevederile Legii privind moratoriul asupra controlului de stat (1 caz).
Moratoriul asupra controlului de stat a fost instituit de Guvernul Republicii Moldova, în baza Legii nr.18 din 4 martie, începând cu 1 aprilie 2016, inițial pentru 3 luni, apoi acesta fiind prelungit pentru o nouă perioadă de 180 de zile până la 30 septembrie curent.