(video) Girls Go IT – cu resurse mici, facem lucruri mari. 40 de tinere au descoperit că pot face carieră în IT

5
Foto:Facebook/ Girls Go IT

Ați crezut vreodată că experiența acumulată la o tabără de vară vă poate determina viitoarea carieră? Acest lucru s-a întâmplat cu unele dintre cele 40 de participante în cadrul taberei de vară Girls Go IT, venite din 10 regiuni ale țării.

Timp de nouă zile, fetele au beneficiat de traininguri specializate pentru a-și dezvolta abilitățile IT și, în același timp, și-au cultivat deprinderile necesare pentru a putea preda la un nivel începător cele învățate.

Abayomi Ogundipe, unul dintre organizatorii taberei, ne-a povestit că fetele sunt foarte interesate de acest domeniu, iar acesta este unul dintre lucrurile care contează. „Există din păcate ideea de stereotip, căci până acum nimeni nu prea le-a propus programe de acest gen, de aceea ele nu au participat anterior. Este nemaipomenit să vezi câte fete au trimis dosarele pentru proiect și este păcat că nu am putut să luăm fiecare doritoare, căci nu avem resurse suficiente, dar sperăm că în proiectul viitor, dacă vom reuși să obținem mai multe resurse, vom implica cât mai multe fete”, ne-a mărturisit Abayomi.

Scopul proiectului este de a populariza domeniul IT în rândul fetelor și de a le inspira să-și aleagă o carieră în acest domeniu, pentru a-și extinde oportunitățile de angajare în economia digitală.

Una dintre participante, Adriana Terman, a menționat: „Pe lângă faptul că noi am învățat alte limbaje și alte tehnici de programare, cum să facem niște site-uri, noi am învățat cum să lucrăm în echipă, cum să creăm un proiect atunci când revenim în comunitatea noastră.  Eu cred că noi vom învăța mult mai multe atunci când o să realizăm proiectul”, a spus Adriana.

Participantele la tabără au format grupuri în funcție de regiunile de unde vin și au dezvoltat câte o aplicație web pentru școlile lor, dar și planuri de acțiuni strategice pentru cluburile locale, unde își vor împărtăși experiența și cunoștințele în domeniul IT și digital cu alte tinere din localitățile de baștină.

 

Photo Credit: Facebook/ Girls Go IT
Photo Credit: Facebook/ Girls Go IT

Nicoleta Mogîldea ne-a arătat site-ul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), creat de echipa ei. Tânăra susține că totul se face treptat, organizat, pentru că este nevoie de atenție, perseverență și răbdare.

Cei care le-au ajutat pe participante să învețe aceste abilități, dar și să planifice o inițiativă au fost trainerii taberei care susțin că fetele reușesc să-și canalizeze curiozitatea în direcția corectă.

Pavel Moraru, a fost unul dintre trainerii care au fost alături de fete în aceste zile. Despre ghidarea acestora în lumea IT, acesta a menționat: „Noi suntem în proiectul acesta deoarece credem cu fermitate că IT-ul este un segment foarte important pentru noi ca țară. El permite cu resurse mici să faci lucruri foarte mari și să le faci într-un mediu care nu este poate suficient de dezvoltat, dar care deja îți permite să te conectezi la o întreagă lume. Este foarte curios să vezi cum omul are o impresie, atunci când abia face cunoștință cu noile tehnologii, iar după ce a făcut câteva lucruri pe care le-a încercat singur, își schimbă impresia și vrea să facă tot mai multe și mai multe”.

Photo Credit: Facebook/ Girls Go IT
Photo Credit: Facebook/ Girls Go IT

Fetele venite de la Sălcuța vor să facă un proiect destinat oamenilor de vârsta a III-ea din localitate, pentru a-i învăța deprinderi de a folosi calculatorul: de a căuta și salva informația de pe internet, de a folosi o poștă electronică și nu numai. „Noi planificăm să facem instruiri timp de trei luni, de două ori pe săptămână, pentru persoanele care doresc să învețe cum să lucreze la calculator și alte lucruri care le vor ușura viața”, a spus participanta Ana Cucoș.

Tabăra de vară a schimbat însăși percepția fetelor despre cât de interesant este domeniul IT pentru tineri. Câteva participante susțin că vor urma o carieră în acest domeniu. Ana ne-a spus că ea deja a depus documentele la universitate și poate spune ferm că deja merge în lumea IT-ului. „Tabăra de vară mi-a schimbat concepția despre viitor. Am înțeles că asta e ceea ce eu căutam”, ne-a spus Ana Cucoș.

Unul dintre partenerii acestui proiect, UN WOMEN, le-a dăruit participantelor câte o cheiță, ca simbol al percepției că IT-ul este un domeniu în care femeile pot veni cu inițiative și proiecte de succes. „UN Women ca o entitate a Națiunilor Unite pentru egalitate de gen și abilitarea femeilor caută oportunități prin care să ajute femeile și fetele, caută domenii de perspectivă, care să le arate drepturile femeilor și să le ajute să-și împlinească visurile. Și după cum vă dați seama, această tabără este o asemenea oportunitate”, a menționat Președinta Ulziisuren Jamsran, reprezentantă de țară UN Women Moldova.

Photo Credit: Facebook/ Girls Go IT
Photo Credit: Facebook/ Girls Go IT

Programul GirlsGoIT este susținut financiar de Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, Tekwill, Consiliul Europei în Republica Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Ambasada Germaniei în Republica Moldova, companiile: Starnet, Moldcell, Spark Research Lab, Endava, IP Group și Filiala Consiliilor Americane pentru Învățământ Internațional din Moldova.

GirlsGoIT a fost inițiat în 2015 de către TEKEDU și a adunat la prima ediție 38 de fete din 18 regiuni. În rezultat au fost create 11 cluburi locale în toată țara.

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine