(video) Tânărul care îşi demonstra organele genitale femeilor în stradă a fost reţinut de poliţişti

1
Foto:captură video politacapitalei.md

Tânărul care pe parcursul lunii precedente își demonstra organele genitale în stradă femeilor a fost identificat şi reţinut. Individul în vârstă de 33 ani s-a dovedit a fi originar din raionul Ialoveni. Anterior, acesta a fost judecat pentru furt. Este căsătorit şi are la întreţinere doi copii.

Bărbatul şi-a recunoscut acţiunile indecente, care au avut loc în cartierul Telecentru şi în preajma unei instituţii medicale de pe strada Grenoble. Totodată, el a declarat că nu s-ar afla la evidenţa medicului psihiatru sau la narcolog, însă informaţia va fi verificată ulterior de către poliţişti.

Conform datelor acumulate până în prezent, poliţiştii au stabilit că individul ar fi procedat astfel, în cel puţin cinci cazuri, însă nu este exclusă ipoteza privind implicarea lui şi în alte cazuri înregistrate în Capitală.

Respectiv, el a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi va fi cercetat penal pentru huliganism. Conform prevederilor legale, bărbatul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 8.000 până la 20.000 de lei sau închisoare de până la cinci ani.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine