Astăzi, la Rio, se desfășoară proba de Judo la categoria 81 kg, Masculin. După ce au trecut de tururi, cei doi judocani moldoveni ce au intrat azi în competiție, Valeriu Duminică și Sergiu Toma s-au calificat în optimi. În urma acestora, doar Sergiu Toma s-a calificat în semifinale.
Valeriu Duminică din echipa națională a Moldovei a reușit să-și întreacă adversarul din Muntenegru, calificându-se în optimile de finală. Cu același succes, și moldoveanul Sergiu Toma, din echipa națională a Emiratelor Arabe Unite, s-a calificat în optimile de finală, câștigându-și adversarul din Germania.
În optimi, Valeriu Duminică l-a înfruntat pe italianul Matteo Marconcini, ultimul reușind să se califice mai departe. Pe de altă parte, Sergiu Toma a reușit să-l învingă pe japonezul Takanori Nagase și să se califice în semifinale.
Semifinala are loc astăzi, 9 august, de la ora 22:19, unde Sergiu Toma îl va întâlni pe rusul Khasan Khalmurzaev.