Regele Mihai nu va putea participa la funeraliile reginei Ana, anunță printr-un comunicat de presă Casa Regală din România. Un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana.
Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău.
La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills și domnișoara Elisabeta Maria Biarneix.
La funeralii și-au anunțat prezența membri ai Familiilor Regale străine. Numele lor vor fi anunțate joi, 11 august 2016.
Reamintim că regina Ana a murit joi, 1 august într-un spital din Elveția. Înmormântările acesteia se vor desfășura sâmbătă la Curtea de Argeș. Astăzi sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei este adus în România și va fi depus la castelul Peleș.