Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova a anunțat astăzi că Nicolae Timofti urmează să meargă mâine, 10 august, la funeraliile Reginei Ana, la Castelul Peleș.
Ieri, primăria municipiului Chişinău a anunțat că a deschis o carte de condoleanțe în memoria Majestății Sale, Regina Ana a României. Astfel, oamenii care vor să transmită mesaje de condoleanțe familiei regale a României sunt invitați să vină la Primărie, intrarea principală, până joi seara, 11 august 2016.
Reamintim că regina Ana a murit joi, 1 august într-un spital din Elveția. Înmormântările acesteia se vor desfășura sâmbătă la Curtea de Argeș. Astăzi sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei este adus în România și va fi depus la castelul Peleș.
Regele Mihai nu va putea participa la funeraliile reginei Ana, întrucât medicii îi recomandă să rămână în Elveția.