10 milioane de euro vor fi investite în implementarea proiectului SMURD 2

smurd
Foto:monitoruldeoltenia.com

Conducerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a avut o vizită de lucru la București unde a discutat cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne despre dezvoltarea proiectului transfrontalier SMURD.

Colonelul Mihail Harabagiu a vorbit cu doctorul Raied Arafat despre o nouă etapă de evoluție a Serviciului Mobil Reanimare și Descarcerare fiind întitulat SMURD 2. Oficialii au abordat posibilitatea intervenției primare a elicopterelor SMURD în zone de accident și pe trasee, în vederea reducerii timpului de răspuns.

Tot ei au specificat că în cadrul evoluției proiectului SMURD 2, Republica Moldova va beneficia de 10 ambulanțe, 4 autospeciale de descarcerare, 4 piste de aterizare a elicopterelor, 2 departamente de urgență, iar în România va fi creat un Centru de Instruire.

Proiectul urmează să fie realizat până în anul  2020, iar valoarea acestuia este de 10 milioane euro. Tot în ședința de lucru s-a discutat și despre realizările proiectului după doi ani de activitate, fiind date asigurări că acordul între cele două guverne nu a fost suspendat în urma tragicului accident produs la începutul lunii iunie în apropiere de localitatea Haragîș, raionul Cantemir.

Mai mult, oficialii au ținut să sublinieze că în cinstea eroilor SMURD decedați în Republica Moldova în misiune de serviciu, va fi edificat un memorial. Monumentul va fi construit în apropiere de locul accidentului și urmează să fie deschis pe data de 1 decembrie 2016.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine