(foto) Sasha, fiica președintelui Obama s-a angajat pe timp de vară. Tânăra este chelneriță

1
Foto:Twiter/ Boston Herald

Sasha Obama, fiica președintelui Statelor Unite ale Americii, s-a angajat pe timp de vară. Tânăra, nu a fost foarte pretențioasă în alegeri și a ales să se angajeze chelneriță, scrie AGERPRES.

Fiind departe de Casa Albă, Sasha Obama a fost angajată la Nancy’s, un restaurant de fructe de mare aflat pe insula Martha’s Vineyard, la sud de Cape Cod (Massachusetts), preferată de mulți președinți americani și loc predilect pentru reședințele lor secundare.

Potrivit informațiilor din Boston Herlad, adolescenta de 15 ani urmează să învețe toate tainele meseriei, de la lucrul la casă la pregătirea meselor. Sasha nu a trecut prea mult timp neobservată. „Ne întrebam de ce existau șase persoane care o ajutau pe fată și apoi am descoperit cine era”, povestește un salariat în Boston Herlad.

Dacă se face abstracție de cei șase agenți mobilizați pentru a asigura securitatea fiicei președintelui, Sasha Obama poate fi considerată o chelneriță aproape ca oricare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine