A fost lansată „Cariera Mea”, ghidul care-i ajută pe tineri să cunoască și să se orienteze pe piața muncii

rsz_de_ce_dece_cariera_mea

Copii și tineri vor avea încă un ajutor pentru a se ghida în cariera lor. Acest lucru se datorează lansării platformei online pentru ghidarea și orientarea profesională – Cariera mea. Proiectul este axat pe nevoile elevilor între 11 și 18 ani din țară, și creat pentru a le oferi oportunitatea de a lua decizii bine informate privind viitorul parcurs profesional.

Cariera Mea este un proiect conceput prin co-creare, pentru că s-a născut din ideile venite de la tineri și a fost dezvoltat tot cu ajutorul tinerilor. În decembrie 2014, proiectul MiLab a organizat o campanie de generare de idei în urma căreia tineri, părinți și profesori din toată țara și-au exprimat online ideile  referitor la cum facem ca școala să dezvolte competențe utile în viață.

Astfel, o bună parte din elevi și absolvenți au afirmat că elevii au nevoie de o mai bună ghidare în carieră încă de pe băncile școlii. Or, un studiu recent al Băncii Mondiale constată că 39% din studenții în ultimul an de licență, 43% din absolvenții colegiilor și peste jumătate din absolvenții școlilor profesionale nu au o idee clară despre viitorul lor parcurs profesional. După un șir de consultări la acest subiect cu elevi, profesori, psihologi și specialiști în domeniul orientării profesionale, a fost creat portalul web – „CarieraMea”.

Portalul a fost dezvoltat cu sprijinul financiar al PNUD de MiLab (Laboratorul de Inovații Sociale al PNUD Moldova și al Centrului de Guvernare Electronică), Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO și mai mulți voluntari. ARTICO s-a angajat să preia portalul și să asigure dezvoltarea lui în termen lung.

DSC_0083

„Ministerul propune o reformă educaţională care ar aduce alături de alte aspecte, activitatea de consiliere şi orientare privind cariera chiar din ciclul primar. Aceasta ar putea să ajute tinerii să se cunoască pe sine şi să releve multiplele căi ce pot fi urmate în viaţă. Astfel orientarea în carieră devine un instrument principal în dezvoltarea şi afirmarea personalităţii fiecărui tânăr şi alegerea corectă a profesiei conform aspiraţiilor, dorinţelor şi cunoştinţelor sale” a menționat Elena Cernei, Viceministra Educației.

Ludmila Botnar, Directoare adjunctă, ARTICO a spus că „Prin intermediul acestui portal, prin cercurile de interese, oportunitățile de voluntariat și proiectele de mobilitate, le oferim tinerilor posibilitatea de a lua decizii bine informate, decizii care au trecut prin toate componentele educației non-formale: cunoștințe, aptitudini și atitudini.” Iar Sofia Șuleanchi, Directoare CEDA a completat prin : „Activitățile  de ghidarea  în carieră le permit tinerilor să-şi evalueze interesele și potenţialul, să-și planifice traseul profesional şi să identifice acţiunile și resursele necesare pentru realizarea acestuia”.

Dafina Gercheva, Coordonatoarea rezidentă a Organizaţiei Naţiunilor Unite și reprezentanta permanentă a PNUD Moldova, a afirmat că ” Atunci când ajutăm tinerii să facă alegeri de carieră mai bine informate obținem beneficii substanțiale în alinierea educației cu nevoile pieței forței de muncă. PNUD, prin intermediul unor proiecte, cum ar fi Cariera Mea ajută la minimalizarea acestor decalaje. Este de asemenea unul dintre obiectivele de dezvoltare durabilă – să promovăm creșterea unei economii incluzive și de durată, ocuparea forței de muncă și munca decentă pentru toți, direcții la care PNUD Moldova lucrează prin diverse inițiative inovatoare.”

DSC_0069

Lansarea oficială a portalului a fost urmată de un eveniment interactiv dedicat tinerilor. Astfel, reprezentanți ai diferitor profesii le-au povestit tinerilor despre cum e să profesezi într-un anumit domeniu și care e parcursul pentru a deveni un bun specialist. Tot în cadrul evenimentului, tinerii au discutat cu un psiho-pedagog, care le-a vorbit despre importanța alegerii corecte a unei cariere și pașii care merită luați în acest sens.

DSC_0032

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine