A fost lansat programul social de mentorat DARE 2 Change. Descoperă în tine puterea de a îndrăzni

afis-DARE-2016

DARE, primul program social de mentorat din Moldova anunţă lansarea celei de-a treia ediţii, numită DARE 2 Change, care se desfăşoară cu sloganul „Descoperă în tine puterea de a îndrăzni!” Persoanele interesate se pot înscrie în program începând cu 3 august 2016.

Programul este dedicat fetelor care au între 16 şi 23 de ani – fete cu nevoi speciale şi din familii social-vulnerabile, fete de etnie Roma și Găgăuză, reprezentante ale comunităţii LGBT, fete a căror părinți sunt plecați peste hotare.

20 de tinere din grupurile marginalizate și vulnerabile, care își doresc să devină mai încrezătoare în propriile puteri și aspirații, vor fi ghidate în activitatea lor de 20 de femei puternice și modele de viață, absolvente a DARE Social Fashion Show și DARE Leaders Academy. Acestea le vor deveni mentori pe durata programului. Împreună se vor ambiționa să-și dezvolte potențialul, să devină lideri în comunitățile lor și să inițieze propriile proiecte personale și profesionale.

dare2change_logo

DARE 2 Change include o serie de traininguri susţinute de profesioniști recunoscuți și apreciați în Moldova. Pe parcursul a 3 luni, participantele vor învăţa să-şi dezvolte puterea feminină şi să devină lidere, să-și cunoască drepturile şi să-şi descopere puterea interioară prin art-terapie. În program sunt incluse şi traininguri de dezvoltare personală şi despre cum să-ţi găseşti un loc de muncă, PR şi comunicare, internet mobil şi tehnologii avansate, antreprenoriat şi scriere de business-planuri. Toate – bine explicate pe înţelesul tuturor.

Pe parcursul programului DARE 2 Change participantele, susținute de mentori, vor fi  încurajate să-și dezvolte propriile planuri de afaceri sau proiecte pentru activități sociale sau de antreprenoriat în comunitățile lor. Cele mai bune și inspirate idei de afaceri/proiecte vor fi premiate de către partenerii DARE, în cadrul unui eveniment special, ce va avea loc la sfârşitul programului.

Pentru a participa la program fetele trebuie să completeze şi să expedieze formularul  de aplicare.

Termen limită pentru expedierea formularului completat este 24 august 2016.

Programul social de mentorat Dare 2 Change se va desfăşura în perioada septembrie – decembrie 2016. Trainingurile sunt gratuite şi vor avea loc în fiecare zi de sâmbătă. Accesul în clădire a persoanelor cu nevoi speciale este asigurat.

DARE2Change – Primul program de mentorat social are drept scop schimbarea de percepție şi atitudine în societate față de femeile din grupurile social vulnerabile și marginalizate prin creşterea accesului la educație, angajare și dezvoltarea oportunităților antreprenoriale. Programul este implementat cu suportul Fundaţiei Est Europene, AQA Logistics, Generator Hub, Linella, Fabrica de imagine.

Mai multe informaţii despre ediţiile DARE din anii precedenţi găsiţi pe pagina de Facebook DARE Social Fashion Show

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine