(doc) În Parcul „Valea Morilor” se va construi o parcare subterană. Află unde va fi amplasată

1
Foto:skyscrapercity.com

În Parcul „Valea Morilor” din Capitală ar putea fi construită o parcare subterană. În acest sens primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziție pe data de 18 iulie 2016.

Documentul cu referire la proiectul investițional prevede faptul că este un parteneriat public-privat. Astfel, Primăria municipiului Chișinău a lansat consultărilor publice, pe o perioadă de 45 de zile calendaristice.

După acest termen, Direcția generală, arhitectură, urbanism și relații funciare urmează să recepționeze recomandările parvenite și să elaboreze o sinteză pe care o va propune spre examinare Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare.

Menționăm că proiectul de hotărâre a fost pus pe agenda ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău  încă pe 29 octombrie 2015.

Anterior, MOLD-STREET a scris despre proiect că inițiatoarea acestuia este Societatea pe Acțiuni Novitas care face parte din grupul Ascom, al miliardarului Anatol Stati și are drept scop crearea infrastructurii necesare pentru funcționarea normală a obiectivelor amplasate în preajma intrării centrale în parcul Valea Morilor din strada Alexe Mateevici.

Parcarea subterană urmează să fie amplasată sub scuarul Ion și Doina Aldea-Teodorovici, inițiativa construcției parcării venind de la S.A. Novitas (în sediul ei central se află aceste structuri internaționale).

 

mold-street.com
Photo Credit: mold-street.com

În scrisoarea companiei se menționează: „Aceste importante organizații internaționale au nevoie de teren adecvat pentru parcarea automobilelor de serviciu. Din motivul că parcarea din fața Universității de Stat este completată de dimineață și e imposibil de a găsi un loc liber pe parcursul zilei, aceasta creează mari incomodități angajaților acestor organizații și îi impune să caute soluții practice urgente pentru ameliorarea situației, în conformitate cu rolul și statutul lor”.

Compania mai menționează că își asumă obligația să amenajeze scuarul ca acesta să fie un „ansamblu arhitectonic și peisagistic modern și atractiv.

Photo Credit: Facebook/ Victor Chironda
Photo Credit: Facebook/ Victor Chironda

Mai jos vedeți și dispozițiunea semnată de primar.

15899492_md_834_d by Elena Guțu on Scribd

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine