Ar putea fi introduse noi reguli pentru obținerea permisului de conducere. Iată care sunt acestea

13643064_1041715292583994_558324901_n
Foto:Instagram

Conceptul de reformare a Sistemului de instruire și evaluare a conducătorilor auto a fost dezbătut public în cadrul unei mese rotunde, ce sa desfășurat astăzi, la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. Timp de două luni, Conceptul și măsurile propuse de către MTIC au fost consultate cu societatea civilă și autoritățile interesate. Astăzi, aceștia s-au întrunit pentru a face un bilanț și a trasa următorii pași.

Potrivit ministrului TIC Vasile Botnari, conceptul aduce mai multe noutăți pentru Republica Moldova. Se vrea implementarea unui set de măsuri care să schimbe situația actuală precum: calificarea joasă a șoferilor, cumpărarea permiselor și corupția în sistem. Printre măsurile propuse se numără reducerea vârstei de instruire, implementarea conceptului de conducere asistată, instituirea permisului de conducere pentru începător, introducerea restricțiilor față de conducerea auto asistată, instituirea perioadei de probațiune după obținerea permisului de conducere deplin.

„Conceptul elaborat de MTIC mai vizează revizuirea curriculumului de instruire în școlile auto. Consider că programul de instruire în cadrul acestor instituții trebuie să fie compact și orientat spre obiective exacte, necesare conducătorului auto în timpul conducerii. MTIC optează pentru renunțarea la predarea orelor teoretice doar de dragul bifări unui anumit volum de informație, care nu este necesar unui conducător neprofesionist. În acest sens, vom conlucra cu Ministerul Educației, dar și mediul academic”, a declarat ministrul.

Cei prezenți, s-au arătat interesați și deschiși vizavi de inițiativa Ministerului, și chiar au venit cu propuneri întru îmbunătățirea acestui concept.
Astfel, în opinia președintelui Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto, Bernavschi Grigore „Demult țara noastră avea nevoie de acest modificări. Ne bucură faptul că propunerile înaintate de noi se regăsesc în acest concept de reformare. Totodată, aș dori să atrag atenția că ceea ce se studiază astăzi în școlile auto este departe de realitate cu care ne ciocnim zi de zi .”

Ilie Bricicaru, președinte Asociaţia Obştească “Siguranţa Rutieră Moldova”: „Instituția pe care o reprezint salută ideea de reformare a acestui sistem și speră că odată cu implementarea acesteia se va ameliora situația existentă. Dacă analizăm statistica din ultimii ani privind accidentele din traficul rutiere, atunci situația este extrem de gravă. În acest sens, aplicarea unor măsuri ce țin de factorul uman este extrem de importantă. De asemenea, considerăm cu numărul de ore este exagerat. Totodată, acestea nu contribuie la calitatea și bunăstarea șoferilor începători. ”

În baza propunerilor și îmbunătățirilor recepționate, Ministerul a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea cadrului normativ și legal. În continuare, Proiectul Hotărârii de Guvern va fi supus procedeului de consultare și avizare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine