Tinerii absolvenți de liceu s-au informat despre studiile peste Prut la Târgul Universităților Românești

Jpeg
Foto:Targul universitatilor din Romania

Universitățile din România, au început să vâneze viitori studenți basarabeni. Pe 16 iulie, s-a desfășurat a doua și ultima zi a târgului de Universități din România în Chișinău din acest an. În 2016, spre deosebire de anul trecut au fost penru prima oară și reprezentanți de la universitatea din Târgul Jiu, iar mulți dintre bobocii de anul trecut reprezintă acuma Universitățe din România, de anul acesta.

Locurile din România, la mare căutare pentru studenți. Târgul Universităților din România se desfășoară pentru a doua zi la Chișinău.

Evenimentul a avut loc în parcul central Ștefan cel Mare, pe aleea clasicilor. La târg au fost studenți reprezentanți din aproximativ douăsprezece Universități române, cum ar fi Sibiu, Galați, Cluj-Napoca,Petroșani, Bacău, Alba-Iulia, București, Târgul-Jiu, Brașov, Ploiești, Iași și București.

mircea nunu bun

Mircea Nunu, vice-președinte al Federației Asociațiilor de Basarabeni din România (FAB), spune care ar fi avantajele pentru studenții basarabeni, de a-și face studiile în România, cât și faptul care-i motivează pe reprezentanții FAB să vină în fiecare an la acest târg. Târgul Universităților din Romania e un eveniment de suflet, pentru noi, în fiecare an, venim în centrele universitare din România, ca să-i încurajăm pe studenți să aplice pentru aceste locuri care sunt oferite de Guvernul României. Este o oportunitate de a merge în țara vecină România și o oportunitate de a face niște studii recunoscute, în România”, ne-a spus Mircea Nunu, vicepreședintele FAB-ului.

 

Târgul de Universități din România. Foto credit: diez
Târgul de Universități din România. Foto Credit: #diez

Lena surugiu bun

La târg au fost reprezentanți din aproximativ douăsprezece regiuni universitare din România. Studenții care ar dori să aplice mai aproape de casă, cum ar fi Iașiul și care vor să afle ce oportunități le oferă această regiune pot apela la reprezentanta Universității din Iași, Lena Surugiu. Aici sunt printre cele mai puternice facultăți din România, cum ar fi Dreptul, Economia sau Literele și avem printre cei mai buni studenți. Iașiul e un oraș al studenților în care se face carte, se vrea capitală europeană și sunt foarte mulți basarabeni aici.”

 

Studenții basarabeni care ar opta pentru o regiune mai îndepărtată de Moldova, cum ar fi Alba-Iulia, au putut afla de la reprezentanta „Universității 1 decembrie, 1918”, Galina Botnari, ce ar avea de câștigat, în caz că aleg să aplice la studii aici. „În Alba-Iulia, este cea mai puternică Facultate de Istorie din România. Este teren de arheologie, unde se fac săpături, muzee, Alba-Iulia fiind în sine un oraș istoric. Se oferă multe locuri anul acesta aici, mai puțin la Științe Economice și fără burse. Condițiile în cămin sunt foarte bune”, a spus Galina Botnari.

 

Viitorii studenți spun că aleg studiile din România, deoarece au pe viitor mai multe oportunități și se face mai multă carte ca în Republica Moldova. Cristian, absolvent al Colegiului Politehnic din Chișinău: „În mare parte am fi dorit în Timișoara, Arad, mai îndepărtat, mai spre Europa. Îmi doresc să studiez la Facultatea de Informatică, domeniul tehnologii informaționale. Cred că voi alege Petroșani, Oradea, fiindcă în Timișoara au doar un loc. Am ales studiile în România, deoarece sunt mai multe perspective de dezvoltare și e mai simplu să găsești un loc în câmpul muncii. Diplomele sunt mai bine recunoscute în Europa”.

 

Octavian, absolvent al Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”: „Am ales studiile în România deoarece sunt mai multe oportunități, corupția este mult mai mică decât la noi. Aici la examen trebuie să plătești bani, pe când acolo totul este corect, pe cunoștințe. Mă orientez spre Facultatea de Inginerie și Management. Vreau o regiune mai aproape de Republica Moldova, cum ar Iași, dar mă gândesc și la Galați și Cluj”.

 

Târgul Universităților din România este etapa campaniei de motivare, consiliere și informare „AdmitereRO”, pentru ca mai apoi cei admiși să se adapteze mai ușor în orașul în care își vor trăi perioada studenției.

Reamintim că cei care doresc să candideze pentru învăţământul superios de stat din România pot depune dosarele de înscriere la Comisia mixtă de selecţie. Aceasta va activa la Bălţi, Chişinău şi Cahul, în perioada 18-30 iulie, după următorul program:

#1. Cahul, în perioada 28-30 iulie 2016, pentru învățământul superior. Sesiunea se va desfășura la sediul Liceului Teoretic „Ion Creangă”, Bd. Victoriei nr. 4, or. Cahul.

#2. Chișinău, în zilele de 22, 23, 25, 26 iulie 2016 pentru învățământul superior. Sesiunea se va desfășura la sediul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, Str. București, nr. 64, Mun. Chișinău.

#3. Bălți, în perioada 18-20 iulie, pentru învățământul superior. Sesiunea se va desfășura la sediul Universității „Alecu Russo”, str. Pușkin, nr. 38, Bălți.

Vezi mai jos lista documentelor de care vei avea nevoie pentru a aplica la o universitate din România:

1. Cerere de înscriere – formular tip (se va putea obţine la consulat în momentul admiterii sau îl găsiţi în arhiva cu metodologia, Anexa 4) descarcă model de cerere completată;
2. Pașaport de cetățean străin și/sau de cetățean român cu domiciliul stabil în străinătate (copie) și buletin/carte de identitate, care atestă domiciliul stabil (copie);
3. Copie legalizată a certificatului de naştere (în limba română);
4. Copie legalizată a certificatului de căsătorie (dacă este cazul);
5. Susținerea originii etnice române, prin declarație pe propria răspundere, conform art. 1, alin. 3 din metodologie (se completează formular tip în ziua depunerii dosarului în fața comisiei de admitere. Formularul va fi distribuit pe loc. Sursa informației: eu, Dmitri Gorobîc, în data de 28.06.2016 am sunat la MENCS, Departamentul Relații Internaționale);
6. Copie legalizată după diploma de bacalaureat (pentru absolvenţii promoţiei anului curent, dacă încă nu aveţi diploma de BAC, prezentaţi copie legalizată după adeverinţa de absolvire a liceului, având înscrisă media anilor de studii şi a examenului de bacalaureat. Pentru această adeverință adresați-vă la președintele comisiei de BAC sau la directorul instituției pe care ați absolvit-o);
7. Foaia matricolă privind studiile liceale, în care sunt înscrise şi notele / calificativele obţinute la bacalaureat (copie legalizată | descarcă model de foaie matricolă);
8. Recomandarea, în scris, a ierarhilor sau acordul conducătorilor locali de culte, pentru candidații la admiterea în învățământul superior teologic, după caz;
9. Declarație notarială pe propria răspundere că nu are buletin/carte de identitate românească (copie legalizată).
10. 1 Fotografie 3/4, care se aplică pe cerere.

Anastasia Pojoga

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine