Trei tineri din orașul Vulcănești au fost reținuți pentru că au maltrat o persoană

13672163_960468787399524_1231407957_n

Trei indivizi cu vârsta de 27, 30 și respectiv 37 de ani, domiciliați în or. Vulcănești sunt cercetați de organul de urmărire penală al IP Cahul și reținuți pentru 72 de ore. Aceștia sunt bănuiți în comiterea infracțiunii de huliganism agravat, manifestat prin cinism și obrăznicie deosebită.

În seara zilei de 12 iulie, curent angajații IP Cahul au fost alertați de proprietarul unui local din s.Găvănoasa , raionul Cahul pe faptul că în apropiere, mai mulți tineri maltratează o persoană.

Veniți la fața locului, polițiștii au identificat un localnic de 31 de ani, care s-a dovedit a fi un angajat al Poliției de Frontieră și care a intervenit în aplanarea unui conflict iscat între cei 3 indivizi în stare de ebrietate. Lăsîndu-l să zacă la pămînt, suspecții au părăsit locul infracțiunii.

La scurt timp, urmare a intervenției operative, dar și a măsurilor de căutare a poliției din Cahul, suspecții au fost reținuți pe o stradă din localitate. Polițistul a fost transportat de urgență la spitalul raional Cahul pentru îngrijiri medicale, fiindu-i cauzate leziuni corporale grave.

Pe marginea acestui caz, Poliția a inițiat o cauză penală pentru huliganism. Dacă vinovăția bănuiților va fi dovedită, potrivit legislației penale a Republicii Moldova, aceștia riscă închisoare de până la 7 ani.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine