Îmipasă.md este platforma web pe care, începând cu 15 iulie curent, cetățenii pot raporta neregulile cu care se ciocnesc sau pe care le observă zi de zi, cum ar fi termenul de valabilitate expirat al unui produs, fraude la cântărirea mărfii ș.a. Sesizările utilizatorilor vor fi analizate de instituțiile de stat responsabile, iar statutul acestora va putea fi urmărit online
Prin intermediul www.imipasa.md cetățenii vor putea raporta fraude cum ar fi: diferenţa de preţ raft-casă, produs expirat, lipsa informației în limba de stat; fraudă la cântărire, etc.
Procesul de raportare este simplu și accesibil:
#1. Utilizatorul va raporta frauda pe platforma imipasa.md
#2. Instituția de resort va examina cererea.
#3. Inspectorul responsabil de caz va publica statutul sesizării.
Astfel, fiecare cetățean care a raportat un caz fraudulos pe platformă va primi un răspuns de la instituția responsabilă în decurs de 30 de zile, fără a se deplasa la oficiul instituției pentru a depune o cerere sau pentru a afla statutul acesteia. Platforma este foarte ușor de utilizat, iar procesul de raportare durează mai puțin de 5 minute.
Pentru a implica cât mai mulți cetățeni activi și pentru a demonstra impactul responsabilizării civice, utilizatorii platformei vor avea șansa de a înainta idei de proiecte comunitare. Toate ideile vor fi votate de utilizatori platformei, iar primele 10 în top vor fi analizate de echipa de jurizare, din care fac parte partenerii proiectului. Cele mai bune 4 proiecte vor fi susținute financiar pentru a fi puse în practică.
Aplicația Android, o puteți găsi pe Google Play, iar pentru iOS va apărea în următoarele 2 săptămâni.
Platforma Îmipasă.md a fost concepută în 2015 de Laboratorul de inovații sociale MiLab – un proiect comun al PNUD Moldova și al Centrului de Guvernare Electronică. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Britanică la Chișinău.
Chiar de la începutul proiectului, față de acesta și-au manifestat interesul Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Totuși, iregularitățile de ordin fiscal vor putea fi raportate pe platforma ÎmiPasă.md în scurt timp după lansarea acesteia.