Un șofer beat, colaborator al Inspectoratului Naţional de Patrulare, a accidentat o femeie pe carosabil

big-un-politist-la-volanul-masinii-personale-a-accidentat-puternic-un-pieton-imediat-dupa-accident-omul-legii-s-a-dezbracat-de-uniforma

Procuratura municipiului Chişinău a declanșat astăzi o cauză penală în privinţa unui poliţist din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare, care în dimineaţa zilei de astăzi a tamponat un pieton pe strada Grigore Ureche din capitală.

Potrivit procurorilor, în dimineața zilei de astăzi, un colaborator al Inspectoratului Național de Patrulare, conducând un automobil de model „Volkswagen”, a tamponat o femeie care traversa carosabilul, ulterior automobilul acestuia fiind proiectat într-un pilon electric. În urma impactului, victimei i-au fost cauzate multiple fracturi, aceasta fiind internată în spital. Îndată după accident, polițistul a fost supus unui examen medical, constatându-se că ultimul era în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat constituind 0,84 mg/l.

Polițistul, în vârstă de 23 de ani, a fost reținut preventiv de către procurori pe un termen de 72 de ore.

Pentru încălcarea regulilor de securitatea a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârșită în stare de ebrietate legislația prevede până la 4 ani închisoare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine