Cinci bărbați și o femeie, printre care și tineri au fost arestați, fiind bănuiți de contrabandă cu droguri. Aceștia ar fi făcut parte dintre-o grupare criminală specializată în contrabandă şi punerea ilegală în circulaţie a substanţelor narcotice şi psihotrope în proporţii deosebit de mari (buprenorfin „SUBUTEX”).
Conform datelor urmăririi penale, membrii respectivei grupări criminale au obţinut în Franţa substanţa psihotropă – buprenorfin (SUBUTEX), pe care au introdus-o pe teritoriul Republicii Moldova prin contrbandă, tăinuindu-o de controlul vamal. În Republica Moldova substanţa indicată a fost prelucrată şi comercializată în diferite raioane ale ţării.
Persoanele reţinute au vârstele cuprinse între 23 şi 39 de ani, sunt locuitori a raioanelor Orhei, Rezina şi stânga Nistrului. În cadrul percheziţiilor corporale şi în locuinţele făptuitorilor au fost depistate şi ridicate substanţe narcotice şi psihotrope în proporţii deosebit de mari şi bani proveniţi din activitatea criminală.
Procurorii le-au înaintat inculpaţilor învinuirea, iar la demersul procurorilor aceştia au primit mandate de arestare a câte 20 şi 30 de zile.